Creştea o linişte păgână peste oraş şi peste mare …
Un om plutea pe trotuare,
ţinându-se de cer c-o mână.
Trecuse timp de-o săptămână,
când, într-o sală de spectacol,
un om cânta ca un oracol
la corzi şi pian, doar cu o mână.
Intrase oastea cea străină,
să ne sugrume-n stăpânire.
Un steag purta, cu îndârjire,
acelaşi om, cu-aceeaşi mână.
Când mulţi căzură în ţărână
şi după ajutor strigau,
chiar dacă alţii îl loveau,
el mângâia … şi-avea o mână.
Lazar Magu, Arad, februarie 2014