Politicos, politician, politruc – care este dorința creștinilor?

branzeiTrăim zile de zbucium și de anticipație. Ne uităm la oamenii poitici și oamenii se uită și ei unii la alții. Lucrurile merg din ce în ce mai prost și noi am vrea să meargă din ce în ce mai bine. În cacofonia glasurilor din jur, vă propun o scurtă lămurire de termeni și de poziții.

Să începem prin a spune că toți cei trei termeni din titlu își trag obârșia din cuvântul grec ,,Polis“ (πόλις), care înseamnă cetate. ,,Orașul“ i-a obligat pe oameni să dezvolte norme de conviețuire în aglomerările vieții citadine, unde vrând nevrând ne frecăm unii de alții.

Așa a apărut ,,politica“, o formă de conducere și administrare a cetății și ,,politețea“, suma normelor care ne învață să ne purtăm frumos unii cu alții. Omul politicos este opusul celui care se poartă ,,ca-n junglă“. Politețea ne ajută să întreținem în jur o atmosferă de confort și relaxare.

Trebuie să spunem apoi că politicienii nu s-au bucurat, nu se bucură și nu se vor bucura niciodată de aprecierea unanimă a populației. Aceasta din două cauze majore.

  1. Așteptările oamenilor sunt nerealiste, idealiste, naive și exagerate. Nu există doi oameni cu păreri identice, dar de la politicieni se cere să facă pe plac fiecăruia. Imposibil!
  2. Pozițiile înalte corup până și pe cei mai remarcabili oameni.

Trebuie să spunem că nici Dumnezeu nu-i poate satisface pe oameni, cum ar putea s-o facă politicienii? Situația aceasta a dus la o atmosferă de cinism în care conducătorii ,,se fac“ ca doresc să le facă pe plac oamenilor, în realitate fiecare ghidându-se după criterii care promovează interesele de grup sau individuale.

Necazul cu politicienii este că ocupă poziții ,,deasupra celorlalți“ și ajung inevitabil să se considere ,,deasupra celorlalți“ și în privilegii. Vi-o spune unul care a fost din clasa a I-a șeful clasei și nu prea de mult a fost și președintele unei Asociații Baptiste din USA și Canada. Ispitele unor astfel de poziții sunt formidabile. Se cere un caracter deosebit și o mare doză de smerenie ca să le poți face față.

Știind toate acestea, Biblia interzice promovarea unor oameni necopți sau neîncercați în poziții de cinste:

,,Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului“ (1 Tim. 3:6).

Observați contrastul de direcții: cel ce ,,se urcă“ este în pericol ,,să cadă“. Dacă pentru cei născuți din Dumnezeu există încă pericolul ,,îngâmfării“, vă dați seama ce se întâmplă cu cei nenăscuți din nou din lume ?!

Domnul Isus subliniază perversitatea politicienilor lumii într-un pasaj plin de ironie, subliniind că cei ce-și caută folosul personal se ascund sub numiri înșelătoare:

,,Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare? Isus le-a zis: „Împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi, celor ce le stăpânesc, li se dă numele de … binefăcători.“ Luca 22:24-25).

Nu uit o lozincă de pe vremea părinților noștri: ,,Stalin și poporul rus/libertate ne-a adus“. Tătucul Stalin  a fost un descreierat care și-a omorât zeci de milioane de ,,copii“. Ca de altfel și Mao …ca și Hitler, ca și …

Din cauza perversității celor înălțați în dregătorii, numirea de politician a căzut în derizoriu și dispreț. Pe lângă ea, ca să sublinieze perversitatea stăpânitorilor sovietici, în limba română a intrat și cel de al treilea termen din titlu: ,,politruc“.

POLITRÚC, politruci,  s. m.  Instructor, îndrumător politic în armata sovietică

Știind toate cele de mai sus, se pune întrebarea: ,,Pot intra creștinii în politică ? Ce așteaptă creștinii de la politicieni ?“

Acestea nu sunt întrebări simple și nici ușoare.

Pentru cei care s-ar aștepta ca politicienii să facă ,,politica lui Dumnezeu“, trebuie să o spunem clar: ,,Nu există soluții creștine la problemele lumii păcătoase“. Cele două fac parte din categorii diferite și se află în relații de incompatibilitate.

Genialul sriitor creștin rus Dostoievski (Fyodor Mikhailovich Dostoyevsky Фёдор Миха́йлович Достое́вский, 11 November 1821 – 9 February 1881) a ilustrat cum nu se poate mai bine această incompatibilitate în nuvela ,,Idiotul“.

Eroul principal, prințul Mâșchin, complet naiv și nevinovat, înceracă să se poarte creștinește cu toți cei din jurul lui. În loc să le aducă însă fericirea, ,,idiotul“ produce un lanț de întâmplări nefericite care-i nenorocesc pe toți. Concluzia nuvelei este că pentru un asemena om singurul loc potrivit pe pământ este un … azil de nebuni.

Sunt amuzat (când nu sunt întristat) de naivitatea cu care mulți oameni, altfel înțelepți și buni creștini, nutresc în continuare speranța că dacă vor alege un ,,creștin“ în conducerea țării totul și toate vor merge ,,ca pe ață“.

Ca să mă înțelegeți și mai bine vă rog să vă închipuiți ce s-ar întâmpla dacă un creștin ca prințul Mâșchin ar fi ales în conducerea unei închisori și ar încerca să împământenească acolo normele binelui și bunăvoinței unei societăți guvernate de principiul suprem al dragostei jertfitoare.  … S-ar alege praful! Ar fi mai mult un iad decât un rai, pentru că cei răi ar profita imediat de ,,dragostea“ conducerii închisorii pentru aș face de cap, întronând în închisoare o lege a junglei.

La dimensiuni mai mari, lumea aceasta întreagă este o pușcărie cu oameni de tot felul. Nici Dumnezeu n-ar putea-o conduce bine și ,,spre bine“. De altfel, El n-a reușit nici cu poporul Israel. Citiți Vechiul Testament și vă veți convinge.

,,Trebuie să vă nașteți din nou!“ este singura soluție pentru intrarea într-o realitate care se numește ,,împărăția lui Dumnezeu“. Iar această realitate divină nu se va instaura niciodată pe acest pământ. Va trebui făcut un cer nou și un pământ nou, ,,pe care va locui neprihănirea“.

Trăind în societatea sclavagistă a Imperiului Roman, apostolul Pavel a remarcat și el strâmbătatea relațiilor sociale și ușurința cu care sunt înșelați oamenii de rând de către ,,cei mari“, chiar și în perimetrul bisericii:

,,Doar voi suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, care sunteţi înţelepţi! Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănâncă cineva, dacă pune cineva mâna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi!“ (2 Cor. 11:19-20).

(Nu se poate să nu vedeți repetată această ,,caraghioșenie“ în raportul dintre vlădică și opincă din România și mai ales dintre clerul îmbuibat și sărăcimea prostită din creștinismul religios).

Toate aceste gânduri m-au frământat în aceste zile când în România asistăm la revenirea unei variante a ,,rotativei guvernamentale“, ironizată genial de Caragiale (,,Pleac-ai noștri, vin ai noștri“) și când, în America, creștinii se uită cu naivă anticipare la dezbaterile publice dintre diferiți candidați republicani la preșidenție.

Ce trebuie să așteptăm noi de la politicieni? Care este dorința creștinilor de la cei care conduc lumea aceasta? Răspunsul îl găsim tot la apostolul Pavel, omul care a învins un Imperiu fără să scoată o singură dată sabia și fără să candideze o singură dată la o poziție politică:

,,Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea“ (1 Tim. 2:1-2).

Ce așteptăm, ce dorim deci noi de la conducătorii lumii? Să ne lase să ducem o viață pașnică și liniștită în care să ne putem trăi evlavia și etica noastră creștină, adică o atmosferă în care să fim lăsați să ne depunem ,,mărturia“ despre viața trăită în Christos. Restul îl face Duhul Sfânt sub minunata și desăvârșita providență divină.

În terminologia lui Milton, omenirea se află perpetuu ,,în căutarea Paradisului pierdut“. Nu va reuși să-l refacă singură, oricât de pricepuți și politicoși i-ar fi politicienii. Nu degeaba a pus Dumnezeu o strajă cu sabia înflăcărată care să ne interzică drumul înapoi (Gen. 3:24). Singura cale deschisă astăzi spre ,,acolo“ este încredințarea totală în lucrarea făcută de Cel care a avut puterea și autoritatea să-i spună unui tâlhar care murea alături de El pe o cruce:

,,„Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai (Paradis)” (Luca 23:43).

Pastor Daniel Branzei