Text: Luca 19:28-40
La încoronarea Reginei Victoria din Anglia, ceremonia a fost una fastuoasă. Ea a primit o coroană încrustată cu rubbine și safire gigantice, care înconjurau un diamant de 309 carate. Plus cam tot ce se poate aduce la o încoronare, mai ales a unei femei, a fost adus. Florii, covorul roșu, muzică orchestrală, ovațiuni, mâncare cât mai fină și mai rară, etc.
Nepoata Reginei Victoaria din Anglia a fost Regina Maria a României. Regina Maria s-a căsătorit cu Regele Ferdinand I pe 10 Ianuarie 1893. Când tânărul cuplu s-a căsătorit au intrat în țara nostră pe ascuns prin Transilvania. Abia la 10 octombrie 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani. Ceremonia de încoronare atât a Regelui cât și a Reginei Maria a fost abia la 15 octombrie 1922 după Marea Unire de la 1918. Ceremonia s-a ținut la Alba-Iulia. Cuplul regal si guvernul liberal au considerat acest lucru un act simbolic si necesar pentru a pecetlui unirea tuturor provinciilor romanesti. Regina Maria nu era in favoarea unei ceremonii organizate in graba ,tocmai pentru ca dorea sa urmeze modelul ceremoniei incoronarii engleze cat mai mult cu putinta. Datorita conditiilor specifice, incluzand si pe cele care se refereau la catolicismul regelui Ferdinard ,ceremonia a fost diferita din multe puncte de vedere.
Însă când citești evangheliile nu vezi nici o asemănător în încoronarea Domnului Isus cu vestita și regretata regina Victoria, nici cu încoronarea mai smerită a Reginei Maria. Nu vezi formalități, bijuterii, oameni politici, robe, muzica, mancare, etc. Încoronarea Lui a fost una mai smerită. A fost asemănătoare cu nașterea Lui. S-a născut într-un staul. La încoronare mergea pe un măgăruș. La naștere au venit câțiva păstori, reprezentând ce mai de jos clasă socială. La încoronarea Lui au fost oamenii din societatea de jos și cei respinși de nobilimea religioasă.
Dar în ciuda simplității și superficialității, Domnul Isus a rămas Rege. În toată istoria lumii când venea vorba de a onora un monarh, nici unul nu s-a apropiat cât de puțin, de modul cum trebuia primit și onorat Domnul Isus. Nu a existat nici unul atât de puternic,suveran, magnific, glorios ca și Domnul Isus. Nici un rege nu s-a ridicat cât de puțin la valoarea Domnului Isus. Chiar dacă i-ai pune împreună pe toți regii din toată istoria umană, ei nu vor atinge nici măcar o unghie din valoarea și regalitatea Sa infinită. Totuși în această încoronare umilă și superficială, măreția Domnului Isus strălucește. Domnul Isus este Singurul Diamant, este singura sclipire a acestui eveniment lumesc.
- A. Pregătirile Regale (19:28–34)
Până în acea zi Domnul Isus nu a lăsat pe nimeni să-i facă o asemenea prezentare publică. De ce? Pt. că El a fost dintotdeauna Mesia, a fost întotdeauna Rege. El mereu și-a demonstrat divinitatea, arătând că este Dumnezeu. Oricând oamenii puteau să se închine Lui, să-L laude, să-i creeze o manifestare publică imensă ca să celebreze faptul că El este Fiul lui Dumnezeu și Mesia cel așteptat. Dar El nu a vrut așa ceva până în acea zi.
Prezentarea publică, trebuia să se întâmple numai în puctul cel mai critic, în care putea să stârnească admirația publică și mânia maximă în dușmanii Lui. Dușmanii Lui nu trebuiau să-L prindă și să-L omoare nici mai repede nici mai târziu, decât era plănuit de Tatăl Ceresc. Așadar acea zi era ziua perfectă pentru a începe prezentarea publică, o încoronare umilă a lui ca Rege al Iudeilor.
De ce tocmai în acea perioadă trebuiau să se petreacă toată lucrurile?
Atunci în Ierusalim la sărbătoarea Paștelui erau peste 2 milioane de oameni. Era timpul pt. sacrificări animale. Acolo era Templul, orașul sfânt, capitala religioasă, locul unde Dumnezeu se întâlnea cu poporul Său, era cazanul cu pulbere care stătea să explodeze, iar romanii abia așteptau o invazie armată. Dar mai erau un motiv profetic: se împlineau 483 de ani de la profeția lui Daniel. Daniel 9:24-26 Şaptezeci de săptămâni au fost Hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii, deci, şi să înţelelgi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic.
Astarxerxe a dat ordin de reconstruire a Ierusalimului în anul 444 î.Hr., apoi până ajunge Unsul dă fie omorât trec 483 de ani din profeția lui Daniel și ajungi în anul 30 d.Hr. În acea vreme a venit și Domnul Isus, în acel oraș, pt. a muri și a împlinii Scriptura. Moartea trebuie să fie Vinerea, exact de Paște, când se jertfea și mielul.
Cunoscând contextul acestei pregătiri regale Domnul Isus, dă poruncă să se înceapă pregătirile.
Trimite doi ucenici, pe Petru și Ioan, în satul din apropiere, să caute un măgăruș legat, pe care nimeni nu a călărit. Fiindcă știa că au să fie întrebați ucencii pt. ce motiv atentează la măgăruș, să răspundă simplu: Domnul are nevoie de el! Zis și făcut ucenici execută bine porunca și misiunea este îndeplinită cu succes. Domnul Isus s-a pregătit din veșnicie pt. acea zi în care avea să fie o încoronare smerită și superficială. După pregătire urmează ceremonia.
- B. Ceremonia încoronării (19:35–38)
Apoi Domnul Isus urcându-se pe măgăruș avea să meargă până la Ierusalim. Măgarul este un animal smerit și nu prea frumos pt. un Rege care se încoronează. Totuși și Solomon a mers pe un catâr când a fost încoronat rege (1 Împ. 1:38). David într-o anumită ocazie a mers pe un catâr. Dar Domnul Isus nu încerca să copieze trendul vremii antice, El avea să împlinească o profeție cu privire la El. Evanghelistul Luca nu amintește de această profeție, dar amintește evanghelistul Matei, care era evreu. Profeția se găsește în cartea profetului Zaharia, cap. 9:9: Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. Cu 500 de ani înainte de venirea Domnului Isus pe Pământ, un profet al lui Dumnezeu descrie modul de încoronare și intrare în Ierusalim al lui Mesia.
El este …, smerit şi călare pe un măgar. Domnul Isus nu intră în Ierusalim ca și un Rege războinic care cucerește și domnește peste Pământ. El intră ca și o jertă pt. păcat, ca să moară și să învie mai apoi. El nu intră în Ierusalim ca și un cuceritor pe un cal alb, ca Cezarii la Roma, El intră ca și un diplomat al păcii pe un măgăruș. Totuși Domnul Isus este Rege. Este Rege Universului și al Creației în mod absolut. Dar încoronarea glorioasă nu poate exista pe pământ, doar una smerită, gloria este pt. un alt timp, pt. Cer.
Ceremonia încoronării se continuă cu mulțimele de oameni care își puneau hainele lor pe drum și au făcut un covor frumos numai din haine. Ce însemna acest gest? Însemna supunere. Supunere față de cel care calcă pe acel covor de haine. Supunere față de omul care este încoronat. Acel om era Domnul Isus.
Mulțimile de oameni nu doar își așternau hainele pe drum, dar au început în cor să-L laude pe Dumnezeu pt. multe minuni pe care le-au auzit și le-au văzut. În sfârșit Domnul Isus putea fi lăudat public ca fiind Dumnezeu. S-a ascuns mult timp Domnul Isus de o asemenea manifestare, deoarece preoții și fariseii ar fi putut mai de mult să-L prindă și să-L omoare pt. asemenea vorbe care le primea de la popor. Oricum vom vedea mai încolo că această manifestare a stârnit ura fariseilor și la judecata Sa, tocmai din cauză că S-a făcut asemean Lui Dumnezeu, a fost condamnat la moarte.
Domnul Isus era lăudat, era asemănat cu Dumnezeu, i se aduceau laude ca Lui Dumnezeu. Domnul Isus era adorat și toți de la poalele Muntelui Măslinilor până în Ierusalim s-au auzit laude către și pentru Fiul lui Dumnezeu. Mulțimea a împrumutat limbajul laudei din Ps. 118:26 și ei spuneau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer, şi slavă în locurile prea înalte!” Vine în sfârșit Împăratul lor pe care îl așteptau, dar nu înțelegeau cu adevărat pt. ce a venit în Ierusalim ultima oară. Dar încoronarea este una smerită, simplistă. În inimile lor această adorare era temporară, deoarece tot ei peste câteva zile vor striga: Răstingește-L! Elibereazăni-l pe Baraba! Pe Isus omoară-L!
Aplicație: Azi oamenii se comportă la fel. Unii merg la Biserică să se închine Domnului Isus și poate să-I cânte și arată o supunere de suprafață, dar când pleacă acasă, în viața lor de zi cu zi nu prea vezi nici o urmă din prezența Domnului Isus. Nu prea se vede supunere, adorarea și închinarea dată lui Isus Cristos. Ci mai degrabă o închinare și adorare a dorinței după bani, ascultării de știrile din lume, lăudarea inteligenței unor politicieni, tv., internetui, Facebook-ului, filmelor, supunere mai mult plăcerilor păcătoase decât sfințeniei cerute de Dumnezeu. Dacă acest verset este adevărat în privința cuiva de aicea este foarte grav: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decât o învăţătură de datină omenească (Is. 29:13).
Cercetați-vă bine inimile și vedeți dacă în inima voastră Domnul Isus este încoronat Rege Glorios al vieții voastre sau este un personaj smerit. Este Domnul Isus cel care vă conduce viața, este Fiul Minunat al lui Dumnezeu care și-a dat viața pt. voi și voi în schimb va-ți dat viața Lui sau Domnul Isus este un personaj istoric smerit de care ne amintim doar când venit la Biserică sau din Crăciun în Paști.
- C. Denunțarea nemulțumiților (19:39–40)
În mijlocul acestei ceremonii extraordinare, întotdeauna se vor găsii cârtitori și nemulțumiți. Dintre aceștia au fost singurii și unicii care aveau tot timpul ceva împotriva Domnului Isus, fariseii. Nu putem știi pe ce ton al vocii, sau motivul pt. care Fariseii i-au cerut Domnului Isus să-și mustre ucenicii și mulțimea. Putem presupune doar ce era în mintea lor.
Fariseii credeau că ucenicii lui Isus și mulțimea spun blasfemii. Cântă cântări unui om care nu este regele iudeilor, deși ei afirmă că El este (în Luca implict, în Matei explicit). Mulțimea dacă ajunge în Ierusalim va stârnii revoltă. De o asemenea procesiune nu s-a bucurat nici un prelat roman când a venit la Ierusalim. Totuși ei erau puterea dominantă, ei aveau armata cea mai puternică. Să ai o asemenea manifestare publică și oamenii să ridice în slăvi un alt om, însemna două lucruri: fie vine un nou conducător în regiune, fie se dorește răsturnarea vechii conduceri (pe atuncea deținută de Pilat). Iar pt. farisei celebrarea încoronării lui Isus, era o declarație de război cu romanii. Așadar au apelat la patriotism și au cerut un lucru imposibil de realizat de Domnul Isus.
Răspunsul Domului la reacția fariseilor a fost: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”
Cu alte cuvinte, unele lucruri pur și simplu trebuie spuse. Ucenicii nu vorbesc altceva decât adevărul. Dumnezeu va aduce la suprafață adevărul, chiar dacă oamenii vor sau nu. Iar dacă Dumnezeu va rămâne fără martori umani, are natura la dizpoziția Lui, pietrele. Noi ca și oameni credem că în unele evenimente suntem implicați numai noi oamenii.
Dar dacă stăm bine să ne gândim, păcatul pe care Adam și Eva l-au săvârșit, a adus pagubă nu numai asupra lor și generațiilor de oameni după ei, dar și asupra creației. Din cauza păcatului, pământul produce spini și pălămidă. Matei descrie faptul că o stea a apărut și i-a condus pe magi la pruncul Isus, la moartea Domnului Isus a fost un mare cutremur de pământ și o eclipsă care a ținut 3 ore. Toată viața vine de la Dumnezeu și poartă atât blestemul cât și binecuvântarea, viața și moartea, iar la finalul tuturor lucrurilor și creația va fi înnoită (Rom. 8:21). Dacă pietrele ar putea vorbi, multe lucruri ne-ar mai spune despre noi și am rămânea surprinși de ce vor spune despre alții.
Dacă pietrele-ar putea vorbi
Dacă pietrele-ar putea vorbi,
ne-ar spune, poate, despre ele
c-au fost odată îngeri,
că sufletul e apa ce trece peste ele,
că munţii-nalţi sunt aripile lor
şi ne-ar mai spune, poate, printre altele
că noi reedităm la nesfârşit povestea lor.
.. Si dacă pietrele-ar putea vorbi
ţi-ar spune, poate, despre mine ca sunt un om obişnuit;
ai auzi, atunci,
de fraţi, prieteni şi iubiţi ce m-au trădat.
Da, nepunticioasă am rămas în urma lor,
iubindu-i pân-la capăt, fără rest;
am plâns şi m-am rugat,
nădajduind, eu am sperat,
de dragul lor m-am ridicat.
Desigur, ai auzi de bine şi de rău,
că i-am iubit şi i-am urât în felul meu ,
dar i-am zidit în mine.
(…)
Aplicație: Azi și noi poate că vom fi întrerupți să nu spunem adevărul. Să nu vorbim despre Domnul Isus sau despre Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne dorește martori ai Săi oriunde ne aflăm și trebuie să vorbim doar adevărul și să-L mărurisim pe Isus Cristos. Dacă nu o facem, pietrele ne văd, ne aud, ne simt și ele vor mărturisii împotriva noastră înaintea Lui Dumnezeu. Deci nu vă fie frică să deschideți gura și să vorbiți întotdeauna despre adevărul care îl găsim mereu în Scriptură și Cel mai mare adevăr al Scripturii este despre Domnul Isus.
Încheiere
Domnul Isus a îmbrăcat haina smereniei, deoarece noi din cauza păcatului am fost mai mult decât smeriți din starea de glorie în care ne-a pus Dumnezeu în Eden, păcatul ne-a umilit. Iar Domnul Isus, Regele Divin, s-a identificat cu noi păcătoșii și s-a făcut Regele Păcătoșilor, smerindu-se și El, ca să ne câștige pt. o glorie mai mare. Dar pt. că El trăiește veșnic și ne-a trimis Duhul Sfânt, Duhul Sfânt ne-a transformat din păcătoși în sfinți. Ne-a îmbrăcat cu o haină nouă, frumoasă, nobilă a cerului, iar când va venii Domnul Isus din nou pe Pământ se va identifica cu noi într-o ținută regală glorioasă și nu smerită cum a făcut-o în ziua de Florii. În Apocalipsa Domnul Isus este prezentat ca un cuceritor pe un cal alb. Atunci abia Domnul Isus se va arăta în toată splendoarea Sa de Rege Etern, dar dacă El ți-a cureti inima El este deja glorios în viața ta, dacă nu este un simplu om smerit care a învățat pe oameni în Palestina și a murit crucificat. Amin!!!
Dan Medrea