protestantism

Protestantism înseamnă curajul mărturisirii

Pentru că maiestatea Voastră și domniile voastre doriți un răspuns simplu, voi răspunde fără ocolișuri și fără să ascund nimic. Dacă nu mi se demonstrează din Scriptură și pe baza rațiunii simple- căci nu accept autoritatea papilor și a conciliilor, pentru că s-au contrazis unii pe alții- conștiința mea rămâne captivă Cuvântului lui Dumnezeu. Nu pot și nu voi retracta nimic, pentru că faptul de a acționa împotriva conștiinței nu este nici corect și nici sigur. Aceasta este poziția mea, nu pot face altfel. Dumnezeu să-mi ajute. Amin.

Există printre istorici mici divergențe cu ultimele cuvinte din paragraful de mai sus, dacă au fost rostite de Luther sau dacă au fost adăugate ulterior, dar asta nu schimbă cu nimic esența. Curajul și tăria mărturisirii sunt atât de caracteristice lui Luther. Acestea au fost cuvintele rostite de marele reformator la Dieta de la Worms în seara zilei de 18 aprilie 1521, acum 500 de ani, iar semnificația lor nu poate fi nicidecum subestimată. În fața unei ilustre audiențe prezidată de tânărul (avea 21de ani!) dar puternicul împărat Carol al V-lea, spaniard și conducător al unor teritorii vaste de-a lungul și de-a latul Europei, Luther a refuzat să renunțe la scrierile lui și mai ales la convingerile care l-au făcut controversat și periculos pentru instituția bisericii. Mark Noll, cunoscut istoric evanghelic spune nici mai mult, nici mai puțin decât că acolo la Worms, în acea sală a Dietei, a început protestantismul.

În urmă cu câțiva ani (31 Octombrie 1517), Luther tulbura liniștea bisericii catolice prin faimosul său protest împotriva comerțului cu indulgențe. Ceea ce părea a fi un mic scandal local s-a amplificat foarte mult grație tiparului și repeziciunii cu care presa vremii publica pamfletele și scrierile lui Luther. El însuși avea să treacă printr-o serie de evenimente- cum ar fi înțelegerea îndreptățirii prin credință ca dar al lui Dumnezeu oferit păcătosului care crede în Cristos (cf.Rom.1:17)urmate de o serie de dispute sau dezbateri publice cu apologeții sistemului catolic al vremii sale. Bula papală Exurge Domine avea să îl excomunice din biserică, iar de acum încolo Luther era un proscris in ochii acesteia. Pe fondul acesta, este somat să compară la Worms ca să de socoteală de convingerile sale. Și-a asumat riscul de a merge știind prea bine ce a pățit Hus cu o sută de ani înainte. Dumnezeu avea însă un alt plan cu Luther și cu lucrarea începută prin el. Deși prin Edictul emis la Worms a fost considerat eretic și i s-a interzis să mai predea sau să predice, în drumul spre casă a fost răpit de soldații prințului Frederic- protectorul său care l-a ascuns la Wartburg, într-un castel. Acolo, detașat de alte responsabilități, Luther va traduce Biblia în limba germană și o va oferi poporului său. Gestul său istoric va fi urmat de Tyndale și de alții care vor traduce Biblia în limbile diferitelor națiuni ale Europei- fapt care va alimenta succesul reformei protestante.

La 500 de ani de la aceste evenimente care au schimbat soarta bisericii creștine și a Europei, se cuvine să mulțumim lui Dumnezeu pentru moștenirea lăsată de oamenii lui Dumnezeu din trecut. Cu siguranță, ei nu au fost prefecți după cum nici noi nu suntem. Nu este corect să îi judecăm prea aspru după exigențele unei credințe îmbogățită de reașezarea mai deplină după Scriptură făcută de alții care au venit mai târziu. În ciuda slăbiciunilor lui Luther și a altor reformatori, noi cei de azi, stăm pe umerii acestor uriași. Vremurile de azi ne obligă să răspundem clar și fără echivoc cu privire la „nădejdea care este în noi”. Sunt vremuri de confuzie doctrinară în biserică și de intoleranță în sfera publică față de orice nu este în ton cu noua ortodoxie seculară și progresistă a zilelor noastre. În fața acestor presiuni la a renunța la ceea ce credem, să nu uităm faptul că a fi protestant însemnă să-ți asumi curajul mărturisirii clare, simple, fără echivoc. Să poți spune, ca Luther altădată: Aceasta este poziția mea, nu pot face altfel. Așa să-mi ajute Dumnezeu. Amin.

Marius Birgean