“Unde este Dumnezeu acum? Unde este?” sunt intrebarile care ar ramane, si chiar raman, in mintea oricui citeste cutremuratoarea marturie a lui Elie Wiesel in “Noaptea” de la Auschwitz. Intrebarea se pare ca a fost pusa de un prizonier ramas anonim in timp ce un copil cu fata de inger – acuzat de complicitate la revolta alaturi de alti doi adulti – este spanzurat de SS-isti in lagarul de la Auschwitz. Moartea cruda si lenta a copilului in comparatie cu cei doi adulti il face pe prizonierul anonim din spatele lui Elie Wiesel sa repete in doua randuri aceeasi intrebare care strabate deceniile: unde este Dumnezeu acum?
Intrebarea nu poate fi limitata doar la acel context, ci macina mintea si sufletul si in alte circumstante: unde este Dumnezeu cand moare cineva drag? Unde este Dumnezeu cand sunt masacrati sute sau mii de crestini datorita persecutiei? Unde este Dumnezeu cand ISIS decapiteaza pe banda rulanta prizonierii captivi? Dar…unde este Dumnezeu si atunci cand mergi la biserica si vezi un program sec, fara viata si care nu mai rodeste nimic? Unde este Dumnezeu atunci cand orgoliul, competitia fireasca si dorinta de putere naste dezbinari si partide in biserica si sufera intreaga comunitate locala? Unde este Dumnezeu cand oameni calauziti de interese meschine manipuleaza si calca pe cadavre numai ca sa domine si sa-si pastreze pozitia de autoritate, iar unii din cei care sunt copii spirituali sunt dezgustati si se pierd de turma? Mai este oare Dumnezeu in “tabara” sau, la fel ca in vremea lui Moise, a ales sa locuiasca pentru o vreme in afara “taberei”?
Pentru a gasi raspuns la provocarile contemporane prin prisma intrebarilor de mai sus incercam sa ne ducem cu gandul in istorie la contextul prezentat de Exod 32-33, 40 – poporul pacatuieste prin modelarea unui dumnezeu strain in tabara, se inchina inaintea acestui dumnezeu, iar atunci cand Moise vine si restabileste autoritatea adevaratului Dumnezeu se trezeste in fata unei provocari nemaivazute pana atunci – Dumnezeu nu mai vrea sa vina in tabara. In acest caz, Moise isi scoate cortul in afara taberei lui Israel si, pentru o vreme, prezenta lui Dumnezeu se manifesta doar acolo – la cortul lui Moise, in afara taberei. Ca sa putem sa ne imaginam macar putin din tragedia momentului e nevoie sa ne punem “in papucii” evreilor care priveau la Moise oridecateori iesea din tabara si mergea la cort sa se intalneasca cu Dumnezeu…nu-i asa ca si astazi ne uitam uneori cu jind si cu amarciune la oamenii in viata carora Dumnezeu inca se manifesta activ; sau poate la acele biserici in care Dumnezeu inca mai elibereaza, transforma, aduce la viata si rodeste prin puterea Duhului…si ne intrebam ce ar trebui sa se intample ca sa vina Dumnezeu din nou si in “tabara” noastra – in viata personala, in familie, in biserica, sau chiar in societate. Pentru Israel intoarcerea lui Dumnezeu in tabara nu este finala in istorie – de multe ori mai trec prin aceasta amaraciune si, aproape de fiecare data, motivele sunt aceleasi – atat pentru plecarea lui Dumnezeu din tabara, cat si pentru intoarcerea Lui.
Indiferent care sunt motivele pentru care Dumnezeu a parasit tabara, intrebarea esentiala este cum putem sa-L aducem inapoi?.
In primul rand, in situatia istorica prezentata anterior, se vede importanta mijlocitorului care rezideste puntea dintre cele doua parti aflate in conflict. Moise este cel care insista si se roaga daca nu mergi Tu cu noi, nu ne lasa sa plecam din locul acesta. Din aceasta perspectiva Moise nu este altceva decat un antetip al lui Hristos care a impacat pe cei doi cu Dumnezeu, intr-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia (Efeseni 2:16). Principiul este simplu si readuce in atentie triada reformei – sola gratia, sola Scriptura, sola fidae – acest SOLA definind modalitatea prin care ne apropiem de Dumnezeu si ramanem noi in El si El in noi. Nimic din ceea ce este pamantesc nu poate atrage bunavointa lui Dumnezeu in viata noastra si nici nu poate garanta prezenta Lui in noi. Singurul care face legatura dintre noi si Dumnezeu, si care intretine aceasta legatura, este Hristos. Atata vreme cat ramanem in El si beneficiem de mijlocirea Lui Dumnezeu va fi in tabara si vom avea parte de protectie, binecuvantare, rodire si perspectiva.
In al doilea rand, il readucem si il pastram pe Dumnezeu in tabara prin seriozitatea legamantului cu El. In Exod 34 Dumnezeu pune conditiile in care sa revina in tabara si vorbeste despre un legamant cu poporul. Legamant nu inseamna altceva decat seriozitate si responsabilitate in relatia cu Dumnezeu – nu il folosim ca pe un portofel pe care il scoatem din buzunar doar la nevoie, ci il tratam ca pe un partener de viata la care ne raportam continuu si constant. Hristos, prin sangele lui, nu face doar lucrarea de mijlocire intre noi si Dumnezeu, ci si ofera elementele necesare legamantului. Seriozitatea si responsabilitatea se vede atunci cand ne smerim, ne luam crucea si il urmam zilnic, fara sa ii dam nici un motiv sa spuna nu esti vrednic de mine, nu esti vrednic sa fii ucenicul meu.
Un al treilea pas pe care trebuie sa il facem este acela al sfintirii – Moise sfinteste poporul si introduce un intreg ceremonial care vorbeste despre procesul continuu al sfintirii. Sfintirea ca proces are de a face cu inlaturarea din viata noastra, a familiei sau a bisericii, a acelor lucruri care intra in conflict cu Dumnezeu. Ca exemplu Dumnezeu ii spune lui Moise in Numeri 5:2-3 Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros, şi pe oricine are o lepădare de sămânţă sau este întinat prin atângerea de un mort. Fie bărbaţi fie femei, să-i scoateţi afară din tabără; să-i scoateţi afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa. Prin comparatie, Pavel le spune Efesenilor in Ef 4:29-30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Pasajele biblice care fundamenteaza acest principiu abunda atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament si demonstreaza clar relatia direct proportionala intre sfintire si manifestarea prezentei lui Dumnezeu.
Un al patrulea lucru care trebuie mentionat este acela ca Dumnezeu ramane acolo unde este consecventa in relatia cu El si raportare continua la voia Lui. Ca model este imaginea din Exod 40:34-38 care prezinta ca poporul are parte de prezenta lui Dumnezeu in tot timpul calatoriilor lor, dar conditia era ca israelitii sa fie atenti la El tot timpul si sa reactioneze instant la chemarea Lui – cand norul pornea, trebuia sa porneasca si ei, cand acesta se oprea, tot poporul isi aseza acolo tabara. Sa fii atent la Dumnezeu si sa nu mergi nici inaintea Lui, dar nici sa nu ramai in urma, este o conditie cheie pentru consecventa. Ioan 15:5 Domnul Isus spune ca cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce multa roada; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic.
Poate ca la fel de trist ca atunci cand suferi sau treci prin necaz pentru ca nu il ai pe Dumnezeu este situatia in care te bucuri si o duci bine, dar tot fara Dumnezeu. Necazul nu este intotdeauna semnul absentei lui Dumnezeu, dupa cum nici bunastarea nu este intotdeauna semnul prezentei lui. Adevarata certitudine, si in necaz si in bunastare, vine din Scriptura, atunci cand in mod obiectiv si clar iti dezvolti relatia cu Hristos ca mijlocitor, cand pui pret pe Legamant, cand te sfintesti continuu si cand te raportezi in mod constant si consecvent la Dumnezeu ca sa fii sigur ca ramai pe frecventa cu El.
Unde este Dumnezeu? Dumnezeu este acolo unde Hristos este acceptat ca mijlocitor; acolo unde se trece de superficialitate si se pune pret pe responsabilitatea legamantului; acolo unde exista sfintire continua; acolo unde ochii sunt atintiti la El, urechea este pe frecventa vocii Lui…unde fiinta intreaga este gata sa se raporteze in fiecare moment la voia Lui.
Florin Iosub