“Nu te lua dupa ambalaj”, “aparentele inseala”, “ascunde mizeria sub pres”…sunt doar cateva din expresiile pe care le auzim frecvent, dar stim cum stau lucrurile in realitate. Cu toate acestea – de multe ori suntem inselati sau ne amagim singuri in fata unor situatii de acest gen cu gandul ca poate, macar de data asta, situatia e diferita. Una din expresiile care inseala poate cel mai mult si care alimenteaza superficialitatea din relatiile noastre este clasicul “bine” atunci cand ne intrebam de sanatate unii pe altii. Afisam o aparenta stare de bine, societatea pare ca o duce bine, chiar si in biserica se pare ca lucrurile merg bine…oare chiar asa sa fie?
Pentru a medita mai profund cu privire la ce se ascunde in spatele aparentelor am ales o intamplare petrecuta in vremea Domnului Isus si prezentata in Ioan 5:1-16: este vorba de o actiune a lui Hristos intr-o zi de sarbatoare evreiasca, interventie in urma careia un om care fusese bolnav 38 de ani este vindecat si reabilitat. Contextul sarbatorii, interventia Domnului Isus, realitatea din pridvoarele Betesdei si alte detalii ne vor ajuta sa descoperim cateva principii relevante pentru societatea contemporana si sper sa ne si provoace sa iesim din zona de confort si sa actionam la fel ca Hristos.
Unul din primele lucruri pe care le descoperim este ca in spatele imaginii de sarbatoare si veselie este – de multe ori – durere, necaz si suferinta…pentru aceasta insa trebuie sa trecem dincolo de aparente si sa pasim in profunzimea lucrurilor. Domnul Isus merge la praznic, era zi de Sabat, dar nu se multumeste doar sa strabata superficial strazile Ierusalimului – stie ca in spatele zidurilor, acolo unde cantecele si atmosfera de sarbatoare nu patrund, la Betesda, zace o multime de bolnavi, orbi, schiopi, etc. Si nu doar la Betesda…Daca chiar suntem sinceri cu noi si cu cei din jur si mergem mai in profunzimea lucrurilor vom recunoaste ca in spatele aparentei stari de sarbatoare pe care o afisam de multe ori suntem macinati de suferinta, tulburati de probleme, apasati de poveri. Cand cineva iti raspunde ca face bine mai zaboveste putin si arata-i ca ai timp sa-l asculti, dovedeste-i ca te intereseaza ce se intampla cu el, paseste in Betesda lui interioara – dincolo de spoiala de afara – si s-ar putea sa intalnesti acolo un om doborat de amaraciunea suferintei: relatii rupte, rani sufletesti, consecinte amare ale pacatului, dezamagiri si neimpliniri, singuratate, etc. Aparentele chiar inseala, tocmai de aceea – pentru a cunoaste cu adevarat cum stau lucrurile in viata cuiva, in familia lui, in biserica sau in societate – este nevoie sa treci dincolo de ambalaj, de zidurile exterioare si sa-ti formezi o imagine reala analizand lucrurile in profunzime.
Un alt lucru descoperit in contextul vindecarii acestui slabanog este legat de doua expresii cheie din text “asteptau miscarea apei” si “n-am pe nimeni”, expresii care ne vorbesc despre neputinta si singuratatea celor care sunt in necaz si suferinta. Datorita tendintei orgolioase de a afisa o stare de bine multi dintre cei care sunt incercati si impovarati traiesc intr-o neputinta individualista groaznica. Sentimentul neputintei este si mai coplesitor cand esti inconjurat de rude, prieteni, frati in credinta, dar fiecare isi vede de povara lui, de suferinta lui si nu au nevoie de o problema in plus. Uneori parca nici Dumnezeu nu mai misca apa, indoiala credintei facand neputinta si mai apasatoare. Interventia lui Hristos in viata omului are un dublu efect si ne provoaca la o dubla actiune – ca si urmasi ai lui suntem chemati sa intervenim si fim alaturi de cei ce trec prin probleme in ciuda problemelor pe care noi insine le avem, dar si sa mijlocim pentru interventia supranaturala a lui Dumnezeu pentru rezolvarea situatiei constienti de neputinta lor de a depasi singuri problemele prin care trec. Daca in aparenta avem impresia ca multi se descurca singuri si nu au nevoie de nimeni, realitatea este ca – daca nu intervenim – vor merge din rau in mai rau si va fi mult mai greu de intervenit cu cat timpul trece mai mult.
Al treilea lucru pe care l-am observat este cel legat de adevaratele nevoi pe care le au cei care trec prin necaz si suferinta. Era praznic, zi de Sabat, cantece si sarbatoare in tot Ierusalimul, si ne-am fi asteptat ca scaldatoarea sa fie goala – macar in ziua aceea sa ia toti o pauza si sa uite de necaz. Prioritatea lor dovedeste nevoia lor cea mai profunda – faptul ca asteptau miscarea apei arata ca, mai mult decat muzica si mancare buna, ei aveau nevoie de vindecare. Daca chiar vrei sa ajuti un astfel de om, cunoaste-i nevoile primordiale – inainte sa te gandesti sa-l faci sa mai uite de necaz, sa il distrezi putin si sa ii acoperi din nevoile materiale pe care le are (lucru care il alina pentru o vreme) nu uita ca daca mai decorezi putin ambalajul nu schimbi nimic din continut. Nevoia lui este vindecarea (fizica, emotionala, relationala si/sau spirituala)– roaga-te, posteste, cere interventia lui Dumnezeu acolo si nu te multumi doar cu mici decoratiuni exterioare ca nu ajuta prea mult.
O ultima observatie este legata de contrastul dintre farisei si Hristos – (si aici aparentele inseala) cei care trebuiau sa il ajute si sa intervina in baza fisei postului sunt doar aparent slujitori, iar Acela care in aparenta nu avea nici frumusete, nici stralucire…nimic care sa ne atraga privirile, in esenta este Medicul cel bun care nici macar nu mai ramane sa isi primeasca recunostinta dupa ce face vindecarea, ci dispare in multime. Cel care cu adevarat ii urmeaza exemplul nu afiseaza imaginea de vindecator, nici de intelept care are raspuns la toate, nici de mesia salvator pentru cei neajutorati – el slujeste, ajuta, intervine dezinteresat si altruist si apoi dispare in multime. Vindecarea, rezolvarea, alinarea, oricum nu sunt meritul lui, ci a Aceluia care lucreaza prin el.
Cand trecem dincolo de aparente si actionam ca si Hristos se vad si rezultatele – la fel ca in cazul slabanogului de la Betesda – oameni vindecati, sanatosi, plini de putere si gata sa laude pe Dumnezeu cu orice pret…si nu doar in aparenta, ci cu toata profunzimea trairii lor cu si pentru Dumnezeu.
Pastor Florin Iosub