cocirteu

REFLECȚII ASUPRA VIEȚII Reflecții asupra vieții

„Căci ce este viața voastră?” (Iacov 4:14)
Dacă suntem întrebați ce este viața, nu am reuși cu ușurință să dăm o definiție bună. De mii de ani, oamenii au încercat să ofere un răspuns cuprinzător la această întrebare. Primul care a încercat să definească viața este filozoful antic Aristotel. El afirma că viața este ceva care apare, se dezvoltă singură și se reproduce.
Viața este un dar de la Dumnezeu. Viaţa este bucurie şi iubire, chiar dacă este probată prin întristare şi ură. Viaţa este energie şi voinţă, cu toate că este absorbită uneori de apatie şi amânare. Viaţa este pasiune şi dorinţă, chiar dacă uneori flacăra aproape că se stinge. Viaţa este plină de provocări pe care trebuie să le selectăm cu mare atenţie, pentru că ne poate determina destinul.
Viaţa este aşa cum ne-o construim: fie o suită de consecinţe ale unor alegeri greşite fie o împlinire… ca urmare a unor alegeri înţelepte, bune, corecte. Viaţa e mai mult decât o sumă de ani, mai mult decât o sumă de evenimente. Atârnă de noi şi, în acelaşi timp, nu atârnă deloc. Ghemul vieţii este în mâna lui Dumnezeu şi El este singurul care poate să continue să depene zilele noastre sau să aleagă să pună mâna pe foarfece. Totuşi ne-a dat nouă dreptul şi, mai bine zis, responsabilitatea de a face ca viaţa noastră să fie valoroasă atât pentru noi cât şi pentru ceilalţi, să conteze şi chiar să influenţeze, să îndrume şi să arate o cale vrednică de urmat!
Viaţa este scena pe care îţi gestionezi mai mult sau mai puţin emoţiile, gândurile şi acţiunile, dezvoltând obiceiuri, caractere şi, în final, ducând la un destin.
Viața este unica ocazie pe care o ai ca să înțelegi pentru ce anume vrei să trăiești. Este efemeritate prezentă și veșnicie viitoare în același timp. E bunul de mare valoare pe care alegi să-l cheltuiești sub directa supraveghere a Creatorului tău sau la discreția lumii. Salvare și pierdere. Aducătoare de răsplată sau vrednică de condamnare.
Ce-i viața ta? Ce-ai putea spune în dreptul vieții tale?
Te sfătuiesc, în modul cel mai sincer, să-ți trăiești viața în mod frumos, gândindu-te că ea e doar o antecameră a adevăratei vieți. Bucură-te de anii vieții tale, dar nu-L uita pe Făcătorul tău și adu-ți aminte de El. Prețuiește sufletul mai mult ca trupul. Dă-i vieții tale valoare eternă prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos.
Dumnezeu să vă binecuvânteze viața!
Pastor Ioan Cocîrțeu