Regretele sunt prea târzii?

Era marți seara și, conform unui ritual personal, mă întorceam de la întâlnirea de adolescenți, unde discutasem despre importanța rugăciunii. Discuțiile pe acest subiect “de adulți” fuseseră deosebit de profunde și de aplicative. Ajuns acasă după ora 20:00, mi-am amintit să scot gunoiul; asta însemna că era marți, iar următoarea zi trebuia să merg la rugăciunea cu bărbații, de la ora 6:30. Totul era conform ritualului săptămânal. Fetele s-au culcat, iar eu am rămas să fac un ceas din polistiren pentru fetița noastră cea mică, de care avea nevoie la ora de lucru manual. Eram obosit și am plecat la culcare, nu înainte de a pune telefonul să sune, dimineaţă la ora 6:45, și asta, conform ritualului zilnic din cursul săptămânii, de la care  miercurea făcea excepție.

Oare de ce uitasem că e marți și că următoarea zi trebuia să mă trezesc cu 45 de minute mai devreme? Vorbisem despre rugăciune în acea seară și era timpul să pun în practică ceea ce învățasem. Când telefonul mi-a dat deșteptarea, primul lucru la care m-am gândit a fost că era miercuri dimineața și că era prea târziu,  ratasem timpul de rugăciune cu grupul. Am sunat la Marin, care înghețase 20 de minute așteptându-mă la colț (în prima zi cu temperaturi negative din toamna aceasta). M-a sunat Cristi, care revenise la grup după câteva luni de absență; era cu fratele Ion în fața bisericii, dar cheile erau la mine.

Regrete pentru că i-am dezamăgit pe frați, regrete că nu mi-am amintit de un lucru așa de important, cum este rugăciunea. Mai putea oare schimba ceva? M-am pus să mă rog individual, am sunat pe frați să-mi cer iertare, îmi părea rău de nevegherea mea și de faptul că uitasem de un lucru așa de important pentru orice creștin.

Doamne, de ce? Și răspunsul mi-a venit… pentru că vroiam să scriu editorialul și nu aveam încă subiect. Regretele sunt prea târzii? Eu cred că răspunsul, ca la multe alte întrebări, poate fi și da și nu. Da, timpul nu-l mai putem aduce înapoi, chiar nu  mai putem să facem ceea ce nu am făcut la timpul potrivit, şi simțim ireversibilitatea trecerii timpului. Și totuși, regretele nu sunt prea târzii, dacă acestea au ca și efect pocăința noastră. Nu am nicio scuză de felul: “sunt om, fiecare mai uită” .

Pocăința nu înseamnă numai regret, numai întoarcere, ci implică și profundă recunoștință a faptului că Dumnezeu ne oferă a doua șansă. E timpul să privesc în viitor, la posibilitatea de a merge la grup la rugăciune miercurea viitoare.Experiența de azi cu siguranță mă va face să nu mai uit … sunt copleșit de importanța rugăciunii…

Dar acum, atât de mulți creștini nu mai regretă că nu participă deloc la rugăciune și că nu-și fac timp de rugăciune, neglijându-și sufletele și Stăpânul, de asemenea. Eu cred că așteaptă ca progresul tehnologic să descopere și să producă mașina de rugăciuni, care să se roage în locul nostru atunci când noi muncim, ne uităm la televizor sau când dormim.

Vor fi regrete prea târzii și acestea vor fi cu siguranță după ce vom pleca de pe pământ. Atunci nu vom mai putea să fructificăm șansele de a face ceva semnificativ pentru Dumnezeu, pentru sufletul nostru sau pentru semenii noștri. Când trăiești fără grijă în Sion, fără să regreți absolut nimic, înseamnă că ai devenit foarte insensibil; când regreți fără să te schimbi, ai devenit un fariseu.

Dacă ai regrete în viață, care te scutură, te trezesc și te fac să te întorci spre lucrurile cu adevărat semnificative, acestea nu sunt prea tîrzii. Nu lăsa să treacă viața! Atunci, regretele vor fi prea târzii!!!

Cu mult drag,

Realistul de serviciu, Remus Runcan