Cartea Iov este o dezbatere în stil vechi, oriental, asupra sensului suferinţei. Aceasta însă, doar aparent. La o analiză mai aprofundată, descoperim cu uimire un alt nivel la care ajunge esenţa problemei. Rezolvarea oferită întrebărilor dureroase ale lui Iov (şi implicit ale omului şi ale omenirii) ne lasă de-a dreptul perplecşi.
Trebuie să subliniem faptul că în vremea aceea nu exista un set de norme şi legi sociale, publice, care să reglementeze convieţuirea socială. Aceasta se făcea după gândirea fiecărei persoane, comunităţi, sau lider de comunitate. O formă unificatoare a acestor forme locale de convieţuire nu a răzbătut spre unificarea şi sintetizarea lor. Cu atât mai mult cu cât revelaţia divină normatoare nu avusese încă loc. Experienţa lui Iov este la baza acestui demers.
Iov are meritul de a fi cel care a selectat şi aplicat un set personal de norme de raportare la Dumnezeu, familie, familia lărgită, societate şi natură. Datorită acestui comportament just el este apreciat de Dumnezeu şi dat de exemplu şi Satanei (1:8). Necazul lui Iov începe când Iov este oferit ca “material de laborator” şi este introdus în “bancul de probe” al acestuia, pentru “testul de anduranţă”.
Prima probă (proba şoc) a fost “atinge-Te de tot ce are” şi a durat efectiv o zi (patent în stil satanic), la care s-au adăugat trăirile ulterioare (1:13-22). Iov a trecut cu mare succes, menţinându-şi respectul faţă de Dumnezeu şi implicit, relaţia cu oamenii. A urmat proba numărul doi (proba de rezistenţă): “atinge-Te de sănătatea (oasele şi carnea) lui”. În acelaşi stil satanic, boala s-a declanşat vulcanic şi, contrar tuturor aşteptărilor, a durat luni de zile (din nou amprenta satanică) (7:3). Mai mult, Satana a extins şi acutizat această suferinţă fizică şi pe plan emoţional şi apoi spiritual folosindu-se tocmai de cei mai buni prieteni veniţi de departe, (aparent) pentru mângâiere şi consolare…
De la dezbaterea pe tema suferinţei, discuţia celor patru înţelepţi urcă la nivelul dreptului şi al dreptăţii (24:1). Iov se dovedeşte a fi nu numai profesor în drept dar şi apărător vehement şi pasionat al dreptăţii. Mai mult, pentru el, respectarea dreptului şi dreptăţii devine raţiunea existenţei şi culmea descoperirilor umane, motiv pentru care este gata să se lupte şi cu Dumnezeu (23:2-5).
În acest punct apare Elihu. Cuvântarea lui ridică şi mai mult miza şi enunţă adevărul conform căruia există lucruri mult mai înalte decât dreptul şi dreptatea. Măreţia care înconjoară pe Dumnezeu este mult mai impresionantă decât dreptul uman. Este chiar înfricoşătoare. Desigur, dreptul şi dreptatea nu sunt neglijate (37:22-27).
Dumnezeu preia dialogul marcând zdrobitor, oferind surpriza dezarmantă întrebărilor lui Iov. Nu răspunde punctual, ci urcând de la elemente neînsemnate construieşte revelarea măreţiei creaţiei naturii. Îi vorbeşte despre strucura pământului, mărimea, măsurile, fenomenele lui, despre stele, etc. (38:1-41). Apoi îi vorbeşte despre complexitatea lumii biologice (39:1-30). Crezând că a înţeles, Dumnezeu îl întreabă pe doctorul, profesorul profesorilor “eşti încredinţat acum tu… care mustri pe Dumnezeu”? Răspunsul profesorului Iov este: “eu sunt prea mic”(40:2-4). Văzând că Iov încă mai are dubii dar nu mai are curajul să continue cu întrebările, Dumnezeu îi mai oferă două capitole de detalii anatomice. Unul despre hipopotam (40) şi unul despre crocodil (41). Iov copleşit, îl opreşte pe Dumnezeu (42:1) şi afirmă în final “mi-e scârbă de mine” (42:6).
De la nivelul jilţului de judecător (29:1-25) Iov este adus la nivelul “eu sunt prea mic”(40:4) ca apoi să se prăbuşească la nivelul “mie scârbă de mine” (42: 6). A urmat reconstrucţia vieţii lui.
Iov a înţeles că mult mai presus decât dreptul şi dreptatea umană este complexitatea naturii cu toată aparenta ei simplitate. Această complexitate ne vorbeşte întâi despre frumuseţea vieţii terestre, dar mai ales despre frumuseţea, măreţia şi infinitatea lui Dumnezeu şi mai ales a planurilor Lui.
Înţelegerea “măreţiei care înconjoară pe Dumnezeu” nu poate avea loc stând în picioare pe grămada de gunoi, cu ciobul în mână, dar cu bărbia ridicată, clamând dreptul şi dreptatea noastră! Înţelegerea „măreţiei care înconjoară pe Dumnezeu” are loc doar plasându-ne în bezna porţii locuinţei morţilor cu pumnii descleştaţi dar privind peste umăr la Cerul şi mulţimea Stelelor Lui…
Doar în pragul locuinţei morţilor putem să ne cântărim just drepturile…(41:11)
Doar în pragul locuinţei morţilor putem să apreciem corect binecuvântările…
PS. Măreţia care înconjoară pe Dumnezeu, este mult mai mare decât ce se vede în natura înconjurătoare. Pentru noi oamenii, ea se extinde pe domenii nevăzute într-o altă lume despre care vorbeşte foarte mult Domnul Isus…
Tibi Ciortuz