Samy Tutac la Londra

Biserica Baptistă Română Cetatea de pe Munte, din Londra  a sărbătorit duminică, 19 Octombrie 2014, patru ani de la înfințare. Sarbătoarea a fost dublată și de Ziua Mulțumirii, la care au participat pe langă membrii bisericii, invitați din alte biserici, români aflați la lucru în Londra, dar și oficiali din partea Uniunii Baptiste din Marea Britanie. Comunitatea Baptistă Timișoara a fost reprezentată de pastorul Samy Tuțac de la Biserica Betel din Timisoara, invitat să predice Cuvântul Domnului cu această ocazie.

Samy a predicat sâmbătă seara la Biserica PenticostalăRâul Sfânt, iar duminică seara la Biserica Penticostală Peniel, ambele din Londra, unde se află peste 30 de biserici evanghelice române. Este impresionant numărul mare de tineri care participă la serviciile acestor biserici, dar și entuziasmul lor în a-L sluji pe Domnul.

poza (2) poza (1) poza