„SĂNĂTATE – CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE!” – de Tibi Ciortuz

În anul trecut mi-a atras atenţia în mod deosebit această urare foarte populară.

Fără a intenţiona să fac mare caz, pot spune că am fost la hotarele vieţii. În mai multe rânduri şi din diverse perspective. Ori datorită bolii ce mi-a afectat regimul de activitate de la o extremă la alta, ori datorită stopului respirator timp de o oră provocat de o greşeală medicală gravă în serviciul de ambulanţă, ori datorită acceptării diagnosticului de cancer în doua rânduri. Acolo, la hotarele vieţii am înţeles că mai trebuie ceva, ca sănătatea nu e totul.

Înainte de aceste evenimente aveam planuri de activitate întinse, de regulă, pe un an întreg. Am ajuns să nu pot fi sigur nici pe următoarea jumatate de oră şi nici chiar pe următoarele 5 minute. Oricând se putea declanşa o criză de astm. Nu trebuia să îmi lipsească sprayul de salvare. Uneori dacă mergeam 10 metri trebuia să îmi “trag sufletul” ca şi când aş fi alergat 300 de metri. Alteori oboseam pur şi simplu stând în picioare 5 minute. Cum să nu fie afectată viaţa când înainte îmi desfiinţasem restricţiile de efort ca intensitate sau durată?

Mi-au fost deschise braţele şi s-au revărsat toate planurile de activitate pe care le strânsesem la piept cu foarte multă pasiune. Mi-am pus, cât am mai putut, casa în rânduială cu ultimele puteri. Mi-au alunecat printre degete toate planurile sau dorinţele. Ajunsesem să gândesc regulat “dacă voi mai putea, voi face…” Voinţa neafectată, puterea efectivă absentă total. Lipsă aer!  Singura dorinţă a fost să pot încheia viaţa echilibrat. Fără energie, dar echilibrat. În toată această perioadă nu a existat un diagnostic clar. Doar presupuneri. Nici acum nu se cunoaşte o cauză medicală sigură. Astmul este doar manifestarea vizibilă a problemei.

Am ajuns să înţeleg cu inima afirmaţia evanghelistului Ioan care spune ca am primit de la Dumnezeu „din plinătatea Lui şi har dupa har” (Ioan 1:16). Nu am ştiut ce înseamnă har atâta timp cât am fost sănătos. Am crezut că totul este să fiu întreg, să am o mână stângă şi una dreptă, să văd, să aud, să pot, să învăţ, să ştiu, să vreau şi să fac. Şi totuşi dacă Dumnezeu nu mai dă har totul este degeaba. Un singur „mic şurub” dereglat în tot organismul şi totul s-a încheiat. Definitiv! Şi există mii şi mii de „şuruburi” pe care numai Dumnezeu le poate acţiona şi menţine în echilibru.
Ştiinţa medicală este doar o picătură într-un ocean.

Sănătatea nu e totul! Harul este mai bun decât sănătatea. Doar el o poate menţine! Harul este voinţa lui Dumnezeu de a menţine toate lucrurile în echilibru. Dar mai este ceva.

„Bunătatea Domnului preţuieşte mai mult decât viaţa”, deci, şi decât sănătatea (Ps. 63:3). Viaţa biologică, oricum se va sfârşi. Atunci când viaţa se rezumă la a sta în pat cu ochii la tavan, când nu mai există prezent ci doar „a afost” faţă în faţă cu „Eu sunt cel ce sunt”, Bunătatea Lui este totul. Preţuieşte mai mult decât viaţa însăţi. Înseamnă Braţele Lui umplute cu puţinul meu.

Sentimentul de absorbţie al lui “a fost” în “Eu sunt Cel ce sunt” ţine de Bunătatea, de Dragostea lui Dumnezeu şi, deci, de viaţa cu El. Este Paradis.