Introducere. Creştinismul este religia Bisericii. Noul testament revelează: înfiinţarea, membralitatea, lucrarea, închinarea şi scopul acesteia.
Denominaţionalismul a orbit pe mulţi din biserica Domnului a primului veac. Multe neînţelegeri s-ar fi limpezit dacă s-ar fi văzut scopul Bisericii.
Biserica lui Isus Cristos are un scop. Acesta a fost plănuit din veşnicie în mintea lui Dumnezeu: „duplă planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru” (Efeseni 3:11).
Aceasta a fost cumpărată cu dragoste prin sângele lui Hristos care „S-adat pe Sinepentru ea” (Ef. 5:25) şi „pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte 20:28) ajungând treptat la desăvârşire prin darurile Duhului Sfânt (Ef. 4:11).
Să observăm mai întâi:
I. BISERICA – REVELAŢIA LUI DUMNEZEU
A. Înţelepciunea lui Dumnezeu revelată prin biserică.
Dumnezeu este înţelept (Rom. 16:27) şi infinit după cum afirmă şi psalmistul: „Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini” (147:5).
În răscumpărare Dumnezeu este mai înţelept decât omul. Apostolul Pavel scria fraţilor din Corint în prima sa epistolă şi întreba: „Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.” (1 Cor. 1:20, 25).
Biserica este revelaţia înţelepciunii infinite a lui Dumnezeu „pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efeseni 3:10).
Această înţelepciune a fost descoperită îngerilor (domniile şi stăpânirile) şi s-a manifestat în multe feluri. Înţelepciunea lui Dumnezeu privitoare la Biserică se vede din orice unghi: formarea planului, alegerea Răscumpărătorului, întrupare, ispăşire etc.
B. Puterea lui Dumnezeu descoperită prin Biserică.
Împărăţia urma să vină cu putere: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere” (Marcu 9:1); Evanghelia cu puterea ei de a mântui „fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1:16); membrii ei susţinuţi prin puterea lui Dumnezeu. Iată de ce apostolul Pavel se ruga „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 1:17-19).
Harul lui Dumnezeu revelat prin Biserică.
Biserica este obiectul dragostei supreme a lui Dumnezeu. „În El (Cristos), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Ef. 1:4-7). Apoi continuă în aceeaşi epistolă: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Ef. 2:4-9).
Biserica este compusă din copiii lui Dumnezeu iar Dumnezeu este bun cu copiii Săi. Căci spunea Domnul Isus în acest sens: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11). Iar apostolul Pavel spune că Cel ce „prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).
În al doilea rând să mai observăm,
II. BISERICA – SLAVA LUI CRISTOS
A. Biserica lui Cristos este o biserică slăvită.
Cristos a murit ca s-ă înfăţişeze înaintea Lui o biserică slăvită (Efeseni 5:25-27)
Biserica este obiectul slavei Sale. Dumnezeu dorind să-şi descopere puterea „a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă” (Rom. 9:22-23).
Biserica a fost rânduită mai dinainte spre lauda slavei Sale: „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale” (Ef. 1:11).
B. Cristos este capul acestei Biserici slăvite.
Faptul este clar afirmat. Pavel spune despre acest lucru: „El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea” (Coloseni 1:18). „El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii” (Efeseni 1:22).
Ca şi Cap, El este în poziţia cea mai înaltă după cum scria Pavel fraţilor din Filipi: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume” (2:9). „Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33).
Ca şi Cap, El este Rege al regilor şi Domn al Domilor. La arătarea după învierea din Galileia, Isus le-a spus celor unsprezece: „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Mat. 28:18). Cei zece împăraţi din Apocalipsă „se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui” (Apoc. 17:14).
C. Natura slavei Bisericii
Cost slăvit: sângele lui Cristos. El a iubit Biserica „şi s-a dat pe sine pentru ea” (Ef. 5:25).
Caracter slăvit: curată şi sfântă. „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă şi prin Cuvânt” (Ef. 5:26).
Scop slăvit: Cerul.
Arătarea slăvită a lui Cristos sau cum îi scria Pavel lui Tit: „Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei” (1 Pe. 5:4)
În al treilea rând,
III. BISERICA – SALVAREA PĂCĂTOŞILOR
A. biserica menită să proclame salvarea
Nevoia păcătosului: să cunoască adevărul. „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32); să creadă adevărul „pentru că toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tes. 2:12); să asculte adevărul. Altfel Dumnezeu „va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire” (Romani 2:8).
Biserica este stâlpul şi temelia adevărului. Pavel îl sfătuieşte pe Timotei ca în cazul în care va zăbovi să ştie cum să se poarte în casa lui Dumnezeu, „care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului” (1 Tim. 3:15).
Adevărul despre salvare depinde de felul în care Biserica îl proclamă. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:16). Biserica din Tesalonic îl proclamase aşa de bine încât Pavel le scria acestora: „În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea” (1 Tes. 1:8).
Adevărul despre salvare depinde de felul în care Biserica îl apără. Pavel le spune fraţilor din Filipi ca „unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii, din bunăvoinţă. Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele.” (Fil 1:15-17). Felul de apărare al lui Ştefan este de asemenea demn de citat: „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât. Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…” (Fapte 7:51-53).
Adevărul despre salvare depinde de felul în care Biserica îl armonizează. Timotei este sfătuit şi în acest sens: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2:15).
Alte grupuri nu pot şi nu vor sprijini adevărul (denominaţiunile, societăţile, asociaţile)
B. Biserica are menirea de a constitui adunarea celor salvaţi.
Păcătosul are nevoie de salvare „căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3:23). „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 6:23).
Biserica are menirea de a întruni această nevoie. Auzim spunându-se: „Cristos salvează dar nu Biserica.” Adevărat, dar pe cine salvează El? Doar pe cei din Biserică.
Cristos este Mântuitorul trupului, Biserica. „El este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23). „El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea” (Coloseni 1:18).
Biserica este plinătatea lui Cristos, „plinătatea celui ce plineşte totul în toţi.” Dacă o persoană este mântuită în afara Bisericii, Biserica nu este plinătatea lui Cristos.
Biserica este familia lui Dumnezeu (1 Tim 3:15). Doar copiii lui Dumnezeu sunt mântuiţi. Toţi cei salvaţi sunt în Cristos şi toţi care sunt în Cristos sunt în Biserica Sa.
Botezaţi în Cristos „v-aţi îmbrăcat cu Cristos” (Gal. 3: 27), totuşi botezaţi în Biserică. „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Cor 12:13).
Sfinţiţi în Cristos „chemaţi să fie sfinţi … ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Cristos, Domnul lor şi al Nostru” (1 Cor. 1:2) totuşi sfinţiţi în Biserică (Ef. 5:25).
Biserica are menirea să demonstreze mântuirea.
Biserica este creată pentru a face fapte bune. „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).
Biserica trebuie să demonstreze o credinţă acceptabilă. Apostolul Iacov se întreba: „Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?” (Iacov 2:14).
Biserica trebuie să-l reflecte pe Cristos în vieţile membrilor ei. Domnul Isus spune în predica de pe munte „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16).
Concluzie.
1. Acesta este scopul Bisericii lui Cristos după cum îl găsim redat în Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.
2. Cele mai înalte scopuri ale cerului găsite ele însele împlinite în biserică; prin urmare, ea este o Biserică slăvită.
3. Vrei şi tu iubite cititor să vezi Biserica Domnului în toată frumuseţea şi slava ei şi să devii un membru al ei prin ascultarea de Evanghelie? Dumnezeu să-i ajute la aceasta! Amin.
Dr. Tiberiu Lăpădătoni