Scurt Catehism la Sărbătoarea Nașterii: Ce s-a întâmplat? (1)

Înainte de a prezenta scurtul catehism pe care l-am alcătuit, sunt necesare câteva observații. Aproape în fiecare an, la Sărbătoarea Întrupării și a Învierii, reporterii colindă străzile satelor și ale orașelor din țara noastră. Rezultatele sunt, de fiecare dată, șocante: o parte dintre cei întrebați nu au nici cea mai vagă idee cu privire la ceea ce sărbătoresc. Singurul lucru pe deplin elucidat este specificul culinar al sărbătorii. Este șocant că oamenii nu cunosc evenimentul și Persoana care stau în centrul sărbătorii, dar își amintesc, mereu cu duioșie, de sarmale și caltaboși. 

Bineînțeles, lucrurile ar putea fi nuanțate: (1) O parte dintre cei intervievați se emoționează în fața camerei și a microfonului și uită probabil și cum îi cheamă. (2) O mare parte dintre cei intervievați cunosc răspunsurile, dar nu sunt cuprinși în reportajul final pentru că reportajul e menit să șocheze. 

Rămânem însă cu trista realitate: există români care nu cunosc absolut nimic despre evenimentele care au prilejuit cele două mari sărbători creștine. Lor li se adaugă mulți alții care cunosc în mare evenimentele, dar nu cunosc semnificația lor profundă. Cu alte cuvinte, știu ce s-a întâmplat, dar și de ce. Bineînțeles există cei care cunosc ce s-a întâmplat (narațiunea sărbătorii), de ce s-a întâmplat (teologia sărbătorii), dar pentru care totul rămâne la un nivel teoretic. Sărbătorii îi lipsește dimensiunea existențială

În consecință, am socotit că este potrivit să recapitulăm lucrurile esențiale legate de marele praznic care ne stă înainte. O vom face sub forma a trei întrebări care vor căpăta trei răspunsuri succinte: (1) Ce s-a întâmplat? (2) Cum s-a întâmplat? (3) De ce s-a întâmplat? 

Ce s-a întâmplat? 

Foarte concis, S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos. Acesta este evenimentul central care, evident, se cere explicat mai în detaliu, ceea ce vom încerca să facem în rândurile de mai jos.

Să reținem, mai întâi, că existența Lui nu a început cu momentul nașterii, pentru că el a existat din veșnicie și nu are început. Punând lucrurile în contextul dezbaterilor cristologice din primele veacuri, nu a existat nicio vreme în care Fiul, adică Isus Hristos, să nu fi existat. El nu a fost creat, cum pretind anumite secte. Dimpotrivă, prin El au fost create toate lucrurile. 

Mai apoi, această sărbătoare ne amintește  nu doar că El a venit la oameni, ci că a devenit om. Și-a asumat în întregime natura umană, cu excepția păcatului. În același timp, El a rămas Fiul lui Dumnezeu. Asumarea umanității nu i-a diminuat în niciun fel divinitatea. Isus Hristos este om și este Dumnezeu! Întruparea este, așadar, alături de Înviere, cea mai glorioasă minune, o minune unică ce depășește puterea noastră de înțelegere: cum este posibil ca aceeași persoană să fie și Dumnezeu și Om? 

O imagine foarte dragă a sărbătorii este aceea a Regelui care a ales să coboare în cele mai umile condiții. Imaginea este frumoasă și adevărată, dar realitatea sărbătorii este infinit mai glorioasă! Slava sărbătorii poate fi observată prin câteva contraste. Creatorul, Cel prin care și pentru care au fost făcute toate lucrurile devine o parte a Creației, dar rămâne Divinul Creator dincolo de creație, cu o autoritate deplină asupra ei. Cel fără de început, are o zi de naștere, așa cum arată și bine cunoscuta cântare. Cel care este „Părintele Veșniciilor” și care nu are început sau capăt la zile, își va număra anii. Cel pe care Universul nu Îl poate cuprinde, este așezat într-o iesle. Părinții bisericii observau că Cel care hrănește orice făptură, va fi hrănit la sânul mamei.

Se vorbește adeseori azi despre faptul că trebuie să recuperăm magia sărbătorii. Aș propune mai degrabă să căutăm să recuperăm minunea sărbătorii, gloria și taina ei. Descoperirea magiei te face să te simți bine, descoperirea minunii te face să te închini. Descoperirea magiei sărbătorii te anesteziază câteva clipe, după care te proiectează în depresia post-sărbătoare, în timp ce descoperirea minunii îți aduce o bucurie care te însoțește mereu. Descoperirea magiei înseamnă doar un prunc rumen, bun de ciupit și de pus în felicitările distribuite cu tona. Descoperirea minunii înseamnă întâlnirea cu Salvatorul. 

Crezul creștin sintetizează magistral tot ceea ce am spus până acum: 

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.”

— Valentin Făt