Titlul nu e original. Nu mă refer doar la faptul că predicatorii se numără printre cei mai sfătuiți dintre pământeni (ar fi frumos dacă s-ar număra și printre cei mai iubiți…), ci pur și simplu la faptul că acesta e titlul pe care inegalabilul C.H. Spurgeon l-a dat uneia dintre cărțile sale, adresate evident predicatorilor (Sfaturi pentru predicatori). Dar pentru a nu întinde la infinit introducerea (meteahnă de care unii dintre noi suferim cronic în startul predicilor noastre, care apropo, mă refer la start, la introducere, nu ar trebui să ocupe mai mult de 10 procente din spațiul total al predicii respective), iată câteva sugestii cu privire la predicile pe care le construim la Sărbătoarea Nașterii Mântuitului, sugestii care sper din tot sufletul să ne ajute, nu să demolăm predicile unor colegi ci dimpotrivă să construim propriile noastre cuvântări într-o manieră biblică și deopotrivă actuală.
Mai întâi, să nu fugim de pasajele clasice. Este uneori tentant să asumăm că trebuie să fim mereu inovatori, mereu creativi, mereu surprinzători, de dragul dragilor noștri ascultători, dar nu neaparat! Sper că analogiile nu vor fi supărătoare, însă tot așa cum copiii ne roagă să le citim sau să le repetăm mereu și mereu aceleași povestiri, ori cum, chiar noi, adulții suntem pasionați să parcurgem din nou cărți pe care le-am citit sau ecranizări pe care le-am vizionat de nenumărate ori, ascultătorii noștri se așteaptă, în mod legitim, ca la Sărbătoarea Nașterii să le fie relatată istoria nașterii Mântuitorului. Ca urmare, să nu fugim de ci să fugim spre narațiunile clasice ale evenimentului, care ne-au rămas relatate pe paginile Sfintelor Evanghelii.
Apoi, să reținem că pasajele clasice trebuie și pot fi servite în formate actuale, atractive. Nu trebuie să luăm sugestia anterioară ca pe o scuză de a funcționa asemeni unor predicatori prăfuiți, învechiți. Nu este nicidecum suficient ori recomandat să suflăm praful așternut peste mesajele predicate în anii trecuți și să le livrăm pur și simplu ascultătorilor noștri. Chemarea noastră este să investigăm mereu și mereu profunzimile Cuvântului lui Dumnezeu, rugândul pe Duhul Sfânt să ne ajute să creem poduri peste veacuri, între conținutul bogat pe care Dumnezeu l-a așezat pe paginile Cuvântului Său și provocările pe care noi și ascultătorii noștri le întâmpinăm în contemporaneitate.
A treia sugestie: faptul că trebuie să fim proaspeți nu înseamnă că suntem chemați să patentăm invenții sau să formulăm ciudățenii. Textele biblice ce narează evenimentul sunt literalmente limitate ca număr, ceea ce induce tentația de a le forța sensul evident, cu scopul de a le furniza congregațiilor noastre noutăți. E importanat să conștientizăm însă că pasajele conțin în ele însele suficiente resurse exegetice care pot fi extrase și aplicate la viața ascultătorilor noștri. Nu trebuie să le forțăm sensul doar de dragul de a fi inovatori, interesanți și actuali, după cum nu cred că e cazul să predicăm costumați în păstorași sau oițe pentru fi mai relevanți sau pentru a le reda mai bine ascultătorilor noștri ambientul momentului.
Mai mult decât atât, trebuie să fim grijulii atunci când afirmațiile noastre intră în coliziune cu tradiții adânc înrădăcinate în inima și în mintea credincioșilor. Studiind un pasaj în contextul său biblic sau istoric, vom descoperi uneori că există suficiente argumente pentru a demola ipoteze pe care oamenii le asimilează de generații ca fiind certitudini. Exemplele sunt suficiente, startând cu locația exactă în care s-a născut Isus (dacă a fost realmente un grajd sau dacă a fost o cavernă?), cu anul nașterii (s-a născut sau nu Hristos înainte de Hristos?), cu muzicalitatea partiturii îngerilor(cântă sau nu cântă îngerii?),cu timpul sosirii magilor și cu locația joncțiunii lor cu Mesia, cu numărul exact al acestora, ș.a. Nu spun că adevărul scriptural nu trebuie să triumfe. Dimpotrivă! Nu afirm că realitățile scripturale nu trebuie cernute de noianul tradițiilor așternute ulterior. Dimpotrivă! Dar încerc să le spun, cu precădere colegilor mei mai tineri că nu este necesar să atacăm la baionetă sau să aruncăm o grenadă de asalt în inima celor care ne ascultă, că trebuie creat un cadru potrivit, că trebuie ales tonul adecvat, că adevărul trebuie proclamat întotdeauna, dar în smerenie și cu dragoste!!!
Continuând în aceeași notă, e indicat să nu uităm că pe lângă narațiunea Evangheliilor, există și alte pasaje biblice care fac referire la Întruparea Fiului și la misiunea pe care El o asumă, cobârând din ceruri pe pământ. Am în vedere o întreagă textură de pasaje nou testamentale, precum capitolul 2 din Epistola către Filipeni, capitolul 4 din Epistola către Galateni sau fragmente din predicile apostolilor, consemnate în cartea Faptele Apostolilor, toate acestea făcând referire la venirea Mântuitorului în lumea oamenilor. Cu alte cuvinte, dincolo de hotarele Evangheliilor există suficiente resurse care pot fi valorificate în cuprinsul unor predici rostite cu prilejul Sărbătorii Nașterii. Și nu trebuie să ne restrângem doar la hotarele Noului Testament, texte profetice vechi testamentale, precum Isaia 9:6-7, Mica 5:2 sau chiar Genesa 3:15, constituind veritabile comori homiletice, pe care predicatorii harnici și hăruiți le pot explora și oferi în această perioadă a anului.
Nu trebuie uitate nici emoțiile pe care Sărbătoarea Nașterii continuă să le genereze în inima oamenilor. Nu am în vedere nostalgia „sărbătorilor de altă dată”, amintirea troienelor de zăpadă, a colindelor de odinioară, a programelor strălucitoare pe care reușeam să le încropim atunci în bisericile noastre, ori alte asemenea amintiri care nu reușesc decât să ne facă să devenim nostalgici și să rămânem prizonieri ai trecutului. Mă refer însă la emoții reale, cum ar fi cele generate de lipsa unor membrii ai familiilor noastre, care au plecat fie în veșnicie, fie pe alte meleaguri ale mapamondului, lipsă care e mai vizibilă și care doare mai mult ca oricând într-o asemenea perioadă. Exemplele ar putea continua, însă ceea ce doresc să subliniez este faptul că Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului ne oferă șansa de a fi sensibili în predicarea noastră, de a le oferi membrilor noștri empatia de care au atâta nevoie într-o lume rece (nu doar în privința temperaturii ambientale) și lipsită de compasiune. Iar dincolo de toate acestea, dincolo de circumstanțele dușmănoase și durerose, este momentul să accentuăm valul de bucurie autentică, de pace autentică, de speranță autentică, pe care Dumnezeu continuă să ni le ofere ca urmare a întrupării Fiului Său.
În sfârșit, nu trebuie să uităm să le reamintim oamenilor că Hristos s-a născut ca să moară, că a murit pentru ca noi să avem viața. Cu alte cuvinte epopeea Sa nu se oprește la iesle, scopul întrupării Sale fiind acela de a merge la cruce pentru a ispăși o dată pentru totdeauna costul păcatelor noastre. Iar dincolo de imaginea Pruncul înfășat în scutece și culcat într-o iesle, dincolo de portretul Mântuitorul care s-a jertfit pentru izbăvirea noastră, El este Domnul înviat dintre cei morți și înălțat în vecii vecilor. E foarte posibil ca unii dintre cei care ne vor asculta la Sărbătorile ce ne stau înainte să fie oameni care trec pragul unei biserici doar într-un asemenea context și prin urmare, alături de încurajare trebuie să existe și o confruntare. Mai precis, să nu ezităm să le împărtășim semenilor noștri Evanghelia, care ne dezvăluie sfințenia și dragostea lui Dumnezeu, ne demască păcătoșenia proprie, precum și nevoia de pocăință autentică, dar ne indică și soluția de a depăși acest impas, credința plasată în Domnul Isus Hristos, pentru că așa cum scria Evanghelistul lul Ioan: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viață veșnică”(Ioan 3:16).
În buna tradiție startată chiar de îngerul, care în decorul câmpiilor Betleemului le-a vestit păstorilor că Dumnezeu coborâse printre oameni, suntem hăruiți și noi cu privilegiul de a le proclama contemporanilor noștri „… o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul” (Luca 2:10,11). Să o facem așadar, cu acuratețe, cu convingere, cu hărnicie, dar mai ales cu dragoste!
Adrian Daniel Neiconi
Pastor al Bisericii Creștine Baptiste din Timișoara
Lect. Univ. la Catedra de Homiletică a Institutului Teologic Baptist din București