Într-una dintre cele mai cunoscute predici care au ca temă slujirea, Mântuitorul Isus Hristos concluzionează: „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața răscumpărare pentru mulți”(Marcu 10:45). Această slujire a crucii, prin intermediul căreia am fost răscumpărați este unică, completă și irepetabilă. Totuși și noi, la rândul nostru suntem răscumpărați pentru a sluji, ceea ce implică să învățăm să murim față de noi înșine, față de propriul nostru ego. Din perspectiva creștină (a crucii) doar atunci când ne vom deprinde să ne trăim viața pentru beneficiul celorlalți, ne vom regăsi propria identitate și vom descoperi care ne este locul în contextul adunării sau chiar al societății.
Este esențial să remarcăm că atunci când apostolul Pavel prezintă dărnicia credincioșilor din Macedonia, el subliniază că aceștia „s-au dat mai întâi pe ei înșiși”(2 Corinteni 8:5). Cu alte cuvinte acțiunea de a sluji nu poate fi intreprinsă în absență, ci reclamă implicarea noastră jertfitoare și personală. Asemeni lui Francisc de Assisi, trebuie să îl atingem pe cel lepros și să întindem mâna către cei aflați în nevoi.
Cel mai expresiv simbol biblic al slujirii este ștergarul și cel mai pilduitor exemplu este cel al Domnului Isus, care aflându-se în Camera de Sus, în antecamera Calvarului a luat un ștergar și un lighean și le-a spălat El Însuși picioarele ucenicilor. Trăind chiar El o viață de slujitor, El i-a chemat pe ei și continuă să ne cheme și pe noi la slujire: „Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru v-am spălat picioarele și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.”(Ioan 13:14,15). Câteva exemple concrete de slujire: începe întotdeauna cu slujirea făcută în ascuns, pentru că anonimatul este o cale excelentă de repudiere a firii pământești și poate constitui o lovitură fatală aplicată mândriei. Continuă cu slujire în lucrurile mici. Fiecare dintre noi, dacă dorim putem descoperi modalități pentru ca asemenea Dorcai să confecționăm „haine și cămăși pentru văduve”(Fapte 9:39). O formă de slujire foarte necesară în bisericile de astăzi este chiar și protejarea reputației altora și apostolul Pavel ne îndeamnă să nu vorbim de rău pe nimeni (Tit 3:2). Caută să nu te faci complice la calomierea altora, pentru că „limba celui răutăcios dă o lovitură de moarte generozității celor care îi aud cuvintele și este distrugătoare nu numai pentru ascultătorii direcți ci pentru toți cei cărora li se va repeta această vorbire de rău”(Bernard). Ca atare, grija pentru reputația altora constituie ea însăși o slujire profundă și durabilă. Tot o modalitate de slujire poate fi considerată și politețea curentă, cu atât mai mult cu cât gesturile pline de curtoazie par a fi astăzi pe cale de dispariție. După cum Pavel le scria odinioară corintenilor, dragostea care este în cele din urmă combustia principală a slujirii „nu se poartă necuvincios”, iar slujirea prin politețe (să spui „mulțumesc” sau „vă rog”, ori să oferi un loc cuiva sau o mână de ajutor oridecâteori situația o reclamă) este extrem de necesară în tipul nostru de societate.Un alt mod de slujire este ospitalitatea (și ea tot mai fosilizată, chiar printre creștini). Putem să slujim ascultându-ne unii pe ceilalți sau chiar purtându-ne poverile unii altora. „Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel Legea lui Hristos”(Galateni 6:2). În sfârșit, suntem chemați să slujim, împărtășind Evanghelia contemporanilor noștri și evident că exemplele ar putea continua.
Un lucru trebuie subliniat înainte de a pune punctul final, mai precis conștientizarea faptului că fiind noi înșine limitați, suntem obligați să spunem „da”unor solicitări și „nu” multor altora. Pentru că am ales să spun primordial „da” slujirii de vestire a Cuvântului (care contrar opiniei multora implică nu numai inspirație, ci și transpirație, adică multă, multă, foarte multă muncă), mă văd nevoit de multe ori să spun „nu” multor altor slujiri, care nu sunt mai lipsite de consistență. Însă adevărul pe care fiecare dintre noi va trebui să îl admitem mai devreme sau mai târziu este acela că nici unul dintre noi nu putem fi nici omniprezenți și nici omnipotenți. Iată de ce pe lângă dragoste și diponibilitate, un alt ingredinent esențial în slujire este discernământul, pentru că slujirea inspirată de modelul hristic îmi cere să slujesc depășind barierele culturale, sociale, ș.a., dar ținând cont de limitările mele umane. E motivul pentru care Scriptura ne solicită „să facem bine la toți oamenii, dar mai întâi fraților noștri de credință”, întrucât cunoscându-ne mărginirile, Dumnezeu ne pretinde să ne proporționăm eforturile într-un dozaj adecvat. Mai precis, dacă eu mă aventurez în nenumărate proiecte de slujire, dar ”uit” să lucrez la relația cu soția și cu copilul meu, făcându-mi țăndări în felul acesta familia, nu dovedesc nici dragoste, nici discernământ, nici înțelepciune și în cele din urmă slujirea îmi va fi ruinată.
Dar dincolo de aceste provocări, care trebuie rezolvate scriptural, din umbra Calvarului, din intimitatea Camerei de Sus, Domnul Isus ne cheamă să luăm ștergarul și ne adresează în felul acesta chemarea de a sluji fiecăruia dintre noi.
Adrian Daniel Neiconi