Smerenia lui Hristos în întruparea Lui şi binecuvântările ei (Filipeni 2:5-8)

BledeaCeea ce mă fascinează foarte mult, chiar până la frapare, în întruparea Domnului Isus, este smerenia Lui.

Consider că, smerenia Lui în întrupare şi în toată viaţa Lui pământească, este una din marile lecţii pe care trebuie să le învăţăm noi creştinii şi acum în prag de sărbătoare.

Gândiţi-vă puţin la următoarele adevăruri despre El în comparaţie cu noi:

Omul caută locurile cele mai de sus, El l-a luat pe cel mai de jos. Omul doreşte să fie precum zeii (chiar Dumnezeu, în sens de stăpânire nu de sfinţire), El s-a făcut om, şi încă prunc. Omul tânjeşte după locuinţe somptuoase, El nu avea unde să-Şi pună capul şi a pornit în viaţă dintr-o iesle. Omul alege cartierele de elită, El a ales să locuiască la Nazaret. Omul luptă din răsputeri să se îmbogăţească, El s-a făcut sărac. Omul dispreţuieşte pe cei de jos, El a fost alături de oamenii cei mai desconsideraţi, defavorizaţi şi nevoiaşi. Oamenii aleg persoane de renume în fruntea sistemelor lumeşti de guvernare, El şi-a ales nişte pescari umili din Galileea.1

Cineva a redat toate acestea în felul următor: „Viaţa şi moartea Domnului Isus reprezintă o mustare pe faţă, care străbate vremurile, la adresa oricărei forme de mândrie de care sunt capabili oamenii.”

Iată câteva din formele de mândrie ale omului, pe care Domnul Isus le-a mustrat pe față prin întruparea, viața și moartea Lui.

Mândria independenţei – „Eu nu fac nimic de la Mine Însumi.”

Mândria obârşiei – „Oare nu este El fiul tâmplarului?”

Mândria intoleranţei religioase – „Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

Mândria inteligenţei – „Eu vorbesc aşa cum M-a învăţat Tatăl Meu.”

Mândria educaţiei – „Cum de are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?”

Mândria înfăţişării exterioare- „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile.”

Mândria reputaţiei – „Un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.”

Mândria notorietăţii – „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”

Mândria încrederii în sine – „S-a pogorât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus.”

Mândria voinţei proprii – „Eu nu caut să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.”

Mândria reuşitei – „Dispreţuit şi părăsit de oameni.”

Mândria superiorităţii – „Eu sunt în mijlocul vostru ca cel care slujeşte.”

Mândria posesiunilor – „Fiul omului nu are unde-Şi odihni capul.”2

Când privim la lovitura pe care Domnul Isus a dat-o mândriei umane, suntem provocaţi şi noi să luptăm împotriva mândriei şi să fim smeriţi ca El.

Suntem extrem de binecuvântaţi prin smerenia Lui, nu numai că învăţăm de la El să fim smeriţi prin aceasta, dar prin smerenia Lui putem fi şi noi smeriţi şi astfel să beneficiem deplin de harul lui Dumnezeu.

Din câte înţeleg eu, am mai spus-o, smerenia este una din cele mai preţioase virtuţi, dar şi una din cele mai pretenţioase. Smerenia nu poate fi pretinsă, pentru că atunci o pierdem imediat, ea trebuie doar căutată şi practicată în continuu.

Doamne ajută-ne la mai multă smerenie și acum în fastul sărbătorilor!

Ilie Bledea

1 E. & L. Harvey, Smerenia-Însemnul Regal, Arad. Carmel Print, 2004, pp. 5-6.

2 Idem, p. 6.