„Sufletul e tot ce ai…” Nu prea cred!

P40232321eAşa spune refrenul unei cântări bine-cunoscute în mediul evanghelic românesc! Ca să pun în context: ” Aur, argint şi palate/ nu te-or scăpa de la moarte/timpul e-aproape trecut/cu viaţa ta ce-ai făcut/ din tine ce-o să rămână/eşti doar un pumn de ţărână/sufletul e tot ce ai/oare cui vrei să-l predai.”

Asta spune cântarea, dar Biblia spune cu totul altceva! Mă întreb cum poate un credincios care este cât de cât familiar cu învăţătura Noului Testament să cânte aceste versuri. Este un exemplu tipic de amestecare a adevărului cu falsul.  Nu se accentuează în Noul Testament că Domnul nostru a înviat în trup? Nu ni se spune clar că şi trupurile noastre au fost răscumpărate şi că acum sunt temple ale Duhului Sfânt, aşa că trebuie să avem grijă de ele? Nu ni se spune că există o înviere a trupului şi că „Hristos este pârga celor adormiţi”?

Refrenul acestei cântări este reprezentativ pentru modul greşit în care mulţi credincioşi evanghelici înţeleg trupul şi materialul, în general. Prea adesea uităm că materia nu este ceva rău în sine şi că răscumpărarea pe care Dumnezeu ne-a adus-o prin Hristos implică întreaga creaţie. Această concepţie deformată poate fi reperată cu uşurinţă şi în limbajul nostru, atât de lemnos. Citim în revistele creştine consacrate că „x „suflete” au păşit în apa botezului.” Eu văd trupurile păşind, dar poate că îmi lipseşte mie unul dintre simţuri.

Cât despre consecinţe, ele sunt multe şi nefaste. Una dintre ele ar fi că nu mai simţim nevoia să ne implicăm activ în problemele societăţii de azi. Dacă doar sufletul şi casa cerească (înţeleasă şi ea cât se poate de eronat!!!!, dar despre asta într-un alt articol) au importanţă, atunci de ce să ne mai batem capul cu ceea ce e pământesc? Mai mult, iar asta mă aduce din nou la problema semnalată în articolul precendent, avem tendinţa să Îl întronăm pe Hristos doar ca Domn al sufletului. De suflet e El interesat. Cu trupul şi afacerile mă descurc eu şi o fac după propriile reguli. Chemarea e aceiaşi: să ne întoarcem la Biblie, dar să ne facem timp să o mai citim şi fără ochelarii noştri prăfuiţi. Vom fi surprinşi!

Mai multe articole de Valetin Făt, pe www.valentinfat.wordpress.com