TEOLOGIA CRACIUNULUI (Filipeni 2:5-11)

 Dacă ai fi fost în bisericile de acum 1800 de ani

• nu ai fi vazut brad sau decoratiunile obisnuite de Craciun. Bradul si impodobirile au survenit mult mai tarziu.
• nu s-ar fi dat daruri de Craciun. Obiceiul darurilor de Craciun a intervenim mult mai tarziu.
• nu ar fi sarbatorit Nasterea Domnului (s-a sărbătorit doar începând cu mijlocul secolului 4)
• nu ar fi cântat colinde (1 Timotei 3:16 este un exemplu de cântare „Celce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”)
• la sfârşit de decembrie nu ar fi avut Craciunul. La sfarsit de decembrie era o sărbătoare păgână a saturnaliilor sau solstiţiul de iarnă.

 

În primele secole, Biserica s-a ocupat cu alte lucruri mult mai profunde:

– formarea Canonului Noului Testament care contine scrierile sfinte ale apostolilor Domnului

– misiunea până la marginile imperiului roman, castigarea pentru Hristos a multor oameni din multe teritorii

– lupta cu ereziile, apararea Evangheliei

– suferinţa sub persecuţii

– marile probleme teologice (dubla natura a lui Hristos) şi formarea credeului creştin

Cei mai mulţi cercetători se îndoiesc că 25 decembrie este data naşterii Domnului Isus. Nu există nici un support biblic, ba există dovezi biblice împotriva acestei date. Data a fost decisă de biserica Romei în sec. IV. Care a fost motivul?

În vremea aceea în imperiul roman erau mulţi păgâni care se închinau soarelui pentru că depindeau de lumina şi căldura soarelui. Existau festivaluri în mijloc de decembrie cu ocazia solstiţiului de iarnă, când ziua este cea mai scurtă. Păgânii făceau focuri uriaşe ca să dea zeului soare putere şi să-l aducă înapoi la viaţă. Pe măsură ce ziua creştea în lungime, păgânii se bucurau cu mare bucurie.

Liderii bisericii Romei au decis să celebreze naşterea Domnului Isus în ziua solstiţiului de iarnă. Acesta a fost încercarea creştinilor de a încreștina sărbătorile pagâne populare. Dar nu au reușit decât să îmbine elemente păgâne și creștine pe care le vedem şi astăzi în celebrarea modernă a Crăciunului.

Iată câteva exemple despre cât de multe obiceiuri păgâne au pătruns în ceea ce ştim despre Crăciun.

Pentru romani luna decembrie a marcat festivalul de Saturnalia (17-24 decembrie). Unul dintre obiceiurile lor cele mai comune la acest festival era a da daruri unul altuia. De aici a venit ideea schimbului de cadouri la Crăciun.

Ramurile de brad provin tot de la festivalul Saturnalia, pentru că bradul era folosit pentru împodobirea caselor. Se crede că primul pom de Crăciun a fost ridicat de către Bonifaciu, un misionar englez în Germania, în secolul al optulea. Se spune că el a înlocuit sacrificiile zeului Odin care era reprezentat printr-un stejar sacru, şi a înlocuit stejarul cu bradul închinat lui Hristos . Se spune că Martin Luther a introdus pomul de Crăciun luminat cu lumânări.

Atât de mulți oameni pur şi simplu nu ştiu ce înseamnă Crăciunul. Simplitatea nașterii Domnului Isus Hristos s-a înecat într-o mare de tradiții, multe fiind păgâne la origine.

Cu siguranta, Crăciunul este confuz pentru lume. An după an te lovesti de paradoxurile Crăciunului, de…

– alaturarea ciudata de creștinism și un fel de mentalitate de carnaval,

– umilința și sărăcia din staul puse fata in fata cu bogăția și aroganta darii si primirii de cadouri,

– linistea din Betleem cu vanzoleala din mall,

– seriozitatea întrupării cu imbecilitatea spiritului de petrecere,

– luminile colorate in comparatie cu steaua de pe cer.

– jucării ieftine din plastic puse alaturi de darul magilor,

– îngerii care L-au slavit confundati cu renii zburatori,

– un bou și un măgar într-un staul pe de o parte si un ren cu nasul roșu pe de alta parte,

– gunoiul de grajd confundat cu albul de zăpadă proaspătă.

– Maria și Iosif și Polul Nord, Mos Craciun…

Sunteți familiari cu toate astea. O confuzie proiectata cu siguranță de vrăjmașul sufletelor oamenilor.

Ce haos! Câtă confuzie! La urma urmei, ce inseamna Crăciunul? Care este adevarata insemnatate a sărbătorii nașterii lui Hristos? Am putea să-l abordam din punctul de vedere al profeților Vechiului Testament, al Mariei sau al lui Iosif, din punctul de vedere al îngerilor sau al păstorilor sau chiar al magilor, din punctul de vedere al hangiului, din punctul de vedere al lui Irod… Dar vreau să ne uitam la Sarbatoarea Nasterii Domnului Isus din punctul de vedere al apostolului Pavel. In Filipeni capitolul 2 ne este data teologia Crăciunului.

Intenția mea de astăzi este de a înţelege semnificaţia teologică a nașterii lui Hristos. Deci, haideți să-l ascultăm pe Pavel.

5. Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Hristos Isus:

6. El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu,

7. ci s-a dezbracat pe sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-se asemenea oamenilor.

8. La infatisare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.

9. De aceea si Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume,

10. pentru ca în Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ,

11. și orice limbă sa mărturiseasca spre slava lui Dumnezeu Tatal că Isus Hristos este Domnul.

Dacă am comprima aceste versete împreună, e destul de clar că vorbim despre unul care este Dumnezeu (asa incepe textul) si este Domn (asa se termină textul). Mesajul real al Crăciunului este că Isus Hristos este Dumnezeu și Domn.

Acest paragraf este de o maretie si o maiestate de care nu te poți apropia. Acest text este una dintre bijuteriile pure din Noul Testament; frumusețea sa, adâncimea sa este dincolo de înțelegerea umană, și totuși este necesar sa il intelegem în măsura în care Duhul Sfânt ni-l descopera.

Acest text ne explica coborarea Fiului lui Dumnezeu pe pământ ca să moară, și apoi să se întoarcă în glorie. Acest text ne spune din punctul de vedere al lui Dumnezeu ce s-a petrecut la Craciun. Vreau să vă dau cinci afirmatii simple din acest pasaj extrem de profund al scripturii. Cinci pasi ai intrarii lui Dumnezeu in lume. Cinci lucruri care s-au intamplat dincolo de istoria pastorilor, magilor, stelei, a lui Irod, etc.

6. El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu,

 

Versetul 6 ne vorbeste despre persoana, natura, caracterul, atributele Domnului Isus în veșnicie înainte de a veni pe pamant. Într-un cuvânt, poziția lui suverana. Se spune în versetul 6 ca El avea chipul lui Dumnezeu, si totusi nu a a considerat egalitatea cu Dumnezeu un lucru simplu, ieftin, de apucat.

Vorbim despre Isus Hristos, cel care este identificat la sfârșitul versetului 5. Această declarație uimitoare surprinde natura Sa esențială. Luati doar cuvântul “chip”, “chipul lui Dumnezeu”. Chipul sau fiinta descrie acea parte a unei persoane care nu poate fi schimbata, este esențiala pentru existența lui și rămâne mereu aceeași. Chipul denotă natura esențială a persoanei, esența, ceea ce este inalienabil, neschimbat, adevărat.

Domnul Isus are natura lui Dumnezeu. Asta este ființa Sa, chipul Sau, acesta este cine este El. Aceasta se referă la esenta sa înnăscuta, de neschimbat, inalterabila, natura Sa este cea a lui Dumnezeu.

Domnul Isus este Dumnezeu in fiinta Sa. De aceea, ni se spune în Evanghelia lui Matei, ca Numele Lui a fost să fie Emanuel, care în ebraică înseamnă “Dumnezeu este cu noi”. “El” este numele sau cuvântul folosit pentru Dumnezeu. Domnul Isus este Dumnezeu cu noi. El era Dumnezeu, El este Dumnezeu, El va fi întotdeauna Dumnezeu.

Ioan 1:1 “La început a fost Cuvântul, Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” Aceasta este inalterabil, este de neschimbat.

Ioan 08:58, “Înainte de Avraam, Eu sunt.” Înainte de a se naste Avram, Eu eram deja.

Evrei 1:3 “El care este oglindirea slavei lui Dumnezeu și intiparirea fiintei Lui.”

Coloseni 1:15 “El este chipul Dumnezeului celui nevazut.” Adica El este reprezentarea directa, reflectarea directa a Dumnezeului etern si invizibil. Cu acest adevar începe orice invatatura despre persoana lui Isus Hristos.

Asadar, acesta este intelesul cuvântului “chip”. Se spune, “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu…” La cele spuse pana acum se adaugă o altă componentă. Cuvântul „chip” se referă la caracteristicile, calitățile sau atributele cuiva. Cuvantul apare si in 2 Corinteni 3:18, “Noi privim cu fata descoperita ca intr-o oglinda, slava Domnului si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.” Aceasta nu înseamnă că suntem transformati dupa chipul Lui din punct de vedere fizic, exterior. Dumnezeu nu are in plan sa ne faca sa aratam fizic ca Domnul Isus, ci vrea sa ne transforme pe dinauntru, pe plan intern, sa capatam caracteristicile și atributele, sa fim ca El. Acesta este conceptul de “chip”.

A fi ca Domnul Isus nu inseamna sa purtam haine ca El, acum 2000 de ani, nici sa ne lasam parul si barba ca El, sau altceva de felul acesta.

A fi ca El inseamna sa ne asemanam cu El in caracteristici, atribute, atitudini, nu in cele exterioare.

Deci, începem cu faptul că Isus Hristos avea chipul lui Dumnezeu. În ceea ce privește natura Sa, Domnul Isus posedă toate atributele, toate caracteristicile lui Dumnezeu. El este Dumnezeu în sensul cel mai deplin, nu este nicidecum mai putin decat Dumnezeu. Vă amintiți ca evreii L-au condamnat in Ioan 5:18 că se facea pe Sine deopotriva cu Dumnezeu si nu intelesesera gresit, Domnul Isus declara clar si public ca este Dumnezeu.

Chiar dacă Domnul Isus era Dumnezeu, avea chipul lui Dumnezeu si deci poseda toate atributele și toate caracteristicile care aparțin lui Dumnezeu, următoarea expresie spune: “totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu.” Aceasta este o declarație foarte interesantă și se poate avea cateva conotații. Verbul “a apuca” are o posibilitate destul de largă de interpretare. Aceasta poate însemna (1) a profita de ceva, a smulge ceva, să trage ceva spre tine sau (2) să te agați de ceva, sa tii strans ceva.

Să ne uităm la acest cuvant în ambele sensuri.

(1) Sensul de a apuca cu forta, a smulge. Nu a fost în cer o ființă cu numele de Lucifer? Lucifer a fost liderul închinarii cer, a fost un heruvim, un înger de rang superior. Dar aceasta nu a fost suficient să-l satisfacă. In conformitate cu Isaia 14:14, Lucifer a spus: “Voi fi ca Cel Prea Înalt.”

Ce a vrut? A vrut egalitate cu Dumnezeu, a vrut sa fie deopotriva cu Dumnezeu. Lucifer a considerat sa fie deopotriva cu Dumnezeu un lucru de apucat, o ocazie de avansare. A fost ceva să fie smuls și a încercat să-l smulgă fără succes. A încercat să profite și a fost imediat aruncat din cer si a fost transformat în Diavolul, in Satana.

Dar Domnul Isus, desi avea chipul lui Dumnezeu, totuşi nu a crezut ca un lucru de apucat sa fie egal cu Dumnezeu. Pentru El egalitatea cu Dumnezeu nu era ceva ce trebuia să smulgă cu forta sau cu viclenia. Nu a fost ceva ce trebuia să rupe de la Cel căruia îi aparținea în mod legitim, pentru că era a Lui, prin natura Sa divina.

(2) Sensul de a tine la ceva cu orice pret. Desi avea egalitate cu Dumnezeu, el nu a tinut lucrul acesta si nu i-a mai dat drumul din mana. El avea egalitate deplina cu Dumnezeu, dar El a fost dispus să renunte la ea.

Deci, pe de o parte, egalitatea cu Dumnezeu nu a fost ceva ce Domnul Isus ar fi trebuit să smulgă, ca si cum nu-i aparținea. Pe de altă parte, desi avea egalitate cu Dumnezeu, El nu a tinut mortis la egalitatea cu Dumnezeu, ci a fost dispus să renunțe la ea. Atat de dispus incat v. 7 spune: “S-a dezbracat pe Sine Insusi.” Deci istoria Craciunului incepe cu Fiul lui Dumnezeu care a abandonat pozitia de suveranitate.

7. ci s-a dezbracat pe Sine Însusi si a luat un chip de rob, facandu-se asemenea oamenilor.

 

Aceasta este o declarație puternică. Verbul grecesc înseamnă a turna până când a curs totul, a dispărut.

Ce anume a dezbracat El? Unii oameni ar putea crede El S-a dezbracat pe Sine de dumnezeirea Sa, dar El nu a făcut-o pentru că nu putea s-o faca. Aceasta era natura Lui, ființa Lui, esenta Lui. Unii ar putea crede El s-a dezbrăcat de chipul lui Dumnezeu și a devenit  om. Dar nici aceasta nu este posibil, deoarece însăși esența naturii lui Dumnezeu se manifestă în mod inseparabil de chipul, adica caracteristicile și atributele sale. Deci, el nu a renunțat la natura Sa ca Dumnezeu și nu a renunțat la atributele Sale ca Dumnezeu.

Ei bine, la ce a renunțat El? Ce anume a dezbracat?

Slava. In Ioan 17:5 El a zis: “Si acum, Tată, proslaveste-Ma la Tine Insuti cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea.” El S-a golit pe Sine de slava Lui, de slava Sa divină. Slava Lui în această lume a fost acoperită. Pe Muntele Schimbării la Față, le-a dat ucenicilor o mica imagine a slavei Lui. El si-a dezbracat slava când El a venit în lume.

Onoarea. El a renunțat la onoarea Lui. Conform Isaia 53, “n-avea frumusete nici stralucire care sa ne atraga privirile si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa.” A fost disprețuit, a fost respins, a fost tratat cu dispreț, a fost făcut de rușine, a fost scuipat, a fost bătut. El a renunțat la onoarea lui.

Bogatii. A renunțat la bogățiile Sale. 2 Corinteni 8:9 spune că Domnul Isus era bogat, dar de dragul nostru a devenit sărac. Aceasta înseamnă că El s-a dezbrăcat de toate comorile cerului și a venit și a trăit într-un sat umil și a mâncat cu ai Sai, a mers pe străzile prăfuite și a trăit dezbrăcat de comorile cerești nelimitate.

Propria vointa. El a renunțat la exercitarea independentă a voii Sale. El a spus, “Eu am venit să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis”, Ioan 6. El a spus, “Eu fac doar ceea ce Tatăl mi-a spus să fac. Eu fac doar ceea ce spune Tatăl. Eu fac doar ceea ce văd pe Tatăl făcând. Eu fac ceea ce place Tatălui Meu.”

Autoritate. El a renuntat la propria Sa autoritate, la exercitarea autoritatii respective.

Atotcunoastere. El a renunțat la atotcunoaşterea Lui. El a zis, “cat despre ziua si ceasul acela, nu stiu nici ingerii, nici Fiul, ci numai Tatal.”

Atotputere. El a renunțat la atotputere. Ar fi putut chema o legiune de îngeri să-L apere, dar n-a făcut-o.

Relatia cu Tatal. Domnul Isus a renuntat chiar si la relația speciala cu Tatăl Său. Cand era atarnat pe cruce, făcut păcat pentru noi, El a spus, “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Acestea sunt lucrurile de care El Însuși S-a golit. Aceasta este natura umilirii Sale. Aceasta este natura iubirii Sale.

Doar o mica observatie aici. Domnul Isus a renunțat la privilegiile lui, ceea ce este foarte greu chiar și la nivel uman, este un lucru foarte, foarte dificil. Daca vrei sa afli ce fel de persoană este cineva, dacă vrei să faci un test de caracter, da-i privilegii cuiva, da-i privilegii. Cu cat mai multe privilegii oferi, cu atât mai mult vei descoperi caracterul cuiva.

Dacă dai responsabilități cuiva, dacă-l plătesti, isi va implini responsabilitatile. Responsabilitatile date cuiva nu-ti descopera prea mult caracterul acelui om. Oamenii vor bani și fac ceea ce ei sunt responsabili să facă. Dar dă-le privilegii și vei afla dacă respectivul are caracter. O persoană nobila isi va folosi privilegiile ca sa-i ajute pe alții, va lua aceste privilegii și le va trece la alte persoane. O persoană mai mică isi va folosi privilegiile sale pentru a se ridica deasupra altora.

Domnul Isus a avut toate privilegiile de a fi Dumnezeu și El a ales să puna deoparte aceste privilegii pentru a-i sluji pe păcătoși în voia Tatălui. Este ca un rege care-și pune jos coroana, isi dezbraca hainele maiestuoase și se imbraca cu hainele unui sclav și iese din palat pentru a ajuta pe cei săraci si nevoiași.

 

El s-a coborat. Cât de jos? El nu s-a coborat de la rangul de Împăratul cerurilor la rangul de imparatul pământului sau imparatul lui Israel. El va fi în cele din urmă Regele Regilor și Împăratul lui Israel, dar la întruparea Sa El a venit sa fie rob. Si-a lasat hainele de măreție și si-a pus șorțul de rob.

Aceasta, desigur, este ceea ce promite Vechiul Testament. Iata in Isaia, unde Unsul Mesia este prezentat in mod repetat ca robul Domnului. El este un rob, ia chipul unui rob. Iată din nou cuvântul “chip”, El ia pe atributele, caracteristicile unui rob. El devine pur și simplu un rob, un rob al lui Dumnezeu și un rob al păcătoșilor, dacă vreți. El nu a venit să I se slujească, ci ca să slujească. “Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește.” Luca 22:27. Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească.

Și cum a venit sa slujeasca? Dandu-si viața. El nu a luat chipul unui rob doar de forma, asa cum un presedinte ia casca unui petrlist sau a unui miner pentru a face o fotografie de presa, nu a luat doar hainele un rob, El a luat chiar atributele, caracteristicile unui rob. Și ce este caracteristic un sclav? Supunerea absoluta, totală, față de voința stapanului. În cazul Domnului Isus, a fost voia Tatălui Său la care El s-a supus cu bucurie. El a devenit robul lui Dumnezeu, pentru a ne sluji in nevoia noastră cea mai profundă.

Așadar, Domnul Isus Si-a abandonat poziția suverană, a acceptat locul de slujitor și, în al treilea rând, El S-a asociat cu oamenii păcătoși.

7. ci s-a dezbracat pe sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-se asemenea oamenilor.

Ar fi fost posibile o multime de moduri de a sluji lui Dumnezeu. Poate că ne-ar fi putut oferi răscumpărarea devenind ca un înger, asemenea ingerilor. Poate că Domnul Isus ar fi putut fi robul lui Dumnezeu ascultand de Dumnezeu asa cum un înger se supune lui Dumnezeu, asa cum sfinții îngeri sunt robi ai lui Dumnezeu si asculta de Dumnezeu. Ei fac voia Lui, în orice moment, fara greseala. Poate că Dumnezeu ar fi putut concepe răscumpărarea să fie realizata de către îngeri. La urma urmei, îngerii au adus Legea. Poate că ingerii ar fi putut aduce mântuirea.

Dar nu în planul lui Dumnezeu. Domnul Isus a venit ca un rob. El s-a coborat până la a fi făcut în asemănarea oamenilor. Și se repetă în versetul 8: “La infatisare a fost gasit ca un om.” El a devenit literalmente uman. El S-a asociat cu oamenii păcătoși. Incepem sa intelegem adâncimea robiei Lui în versetul 7. “Făcandu-se asemenea oamenilor”.

El a devenit om, un barbat adevarat, om adevărat, 100% uman si 100% Dumnezeu. Aceasta este taina întrupării. El nu este jumătate Dumnezeu si jumătate om. El nu e Dumnezeu deghizat ca om. El este pe deplin Dumnezeu și pe deplin om. El a luat infatisarea unui om. De aceea am spus ca El s-a asociat cu oamenii păcătosi.

Versetul 8, ne spune că această asemănare cu oamenii a fost valabila nu numai în interior, ci si in exterior, atat in asemanare cat si in infatisare. Acesta nu este la fel ca si “chipul”. Chipul descrie atributele interioare, ceea ce este valabil pentru o persoană prin natura sau prin atributele si caracteristicile sale. Acest cuvânt “infatisare” are in vedere exteriorul, manifestarea exterioară. El S-a făcut asemenea oamenilor si, de asemenea, arăta ca un om, pentru ca era om.

Domnul Isus nu a umblat cu un cerc de lumina in jurul capului sau cu o aura de aur în jurul Lui. El nu plutit prin aer, nu a alunecat prin viață. Nu a avut o haina care sa nu se murdareasca sau picioare care nu aveau nevoie să fie spălate. Arăta ca un om. El a vorbit ca un om. El a acționat ca un om pentru că a fost pe deplin om, atât în termeni de atribute și caracteristici, și, de asemenea, în ceea ce privește aspectul.

Nimeni nu știa că El era Dumnezeu doar uitandu-se la El. El nu a stat în mulțime așa cum apare în picturile medievale. El arata asa cum arata oricine. El a experimentat lucruri pe care toti oamenii le experimenteaza.

Orice om se naste în această lume dintr-o mama? Asa S-a nascut si El. Se transforma un om in mod continuu, de la nastere pana la moarte? Asa a fost si El. Sunt infasati copiii in scutece la nastere? Asa se face cu copiii. Asta e ceea ce toată lumea face cu copiii, asa s-a facut mereu. Ei bine, si El a fost înfășurat în scutece.

Au oamenii frați și surori? Asa a avut si El. Lucreaza oamenii? Așa a făcut si El. Invata oamenii o meserie? Așa a făcut si El. De fapt, 30 de ani a practicat tamplaria în micul sat din Nazaret, a lucrat cu tatăl său, care era tâmplar. Le este oamenilor foame? Desigur, si Lui i-a fost foame. I-a fost sete? Desigur, I-a fost sete. A mers  El la culcare ca să doarmă? Desigur, a mers la culcare și a dormit. Știm că la un moment dat era atât de obosit incat a adormit într-o barcă într-o furtună.

A fost El vreodată supărat? Sigur. A fost El întristat vreodată? Da. A strigat El vreodată pentru că era supărat? Da. A plâns El vreodată? Da. El a fost o ființă umană. El s-a îmbrăcat ca oamenii, Si-a pus pe sandale, Si-a pus haina pe El asa cum obisnuiau sa se imbrace oamenii atunci.

Plânsul este un semnal daruit de Dumnezeu copiilor ca tata sa știe sa o cheme pe mama!! Este semnalul ca tatăl sa stie ca a ajuns la capatul puterilor si nu mai are ce sa-i faca copilului. Desigur si Domnul Isus a plans, dar nu era un plans păcătos, un plans de nervi sau de gelozie. El a fost pe deplin uman și a fost perceput ca fiind complet uman.

Născut într-o iesle nesemnificativa într-un grajd nesemnificativ, într-un sat nesemnificativ, a crescut într-o căsuță umilă, a avut o mamă umilă, un tată muncitor sarac. Chiar și atunci când Si-a pornit lucrarea, nimeni nu știa cine era El. Ioan a trebuit să-L arate și spune, “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Nimeni nu ar fi recunoscut cine era El. Si chiar și după ce Ioan L-a prezentat, cei mai mulți oameni nu au crezut că era ceva deosebit la El, in infatisarea Lui. Când El vorbea, El vorbea cu o voce de bărbat, o voce de om. Chiar dacă spunea lucruri pe care nimeni nu le-a auzit vreodată, ei n-au crezut că El era Dumnezeu și chiar dacă El avea putere sa invie morți și sa alunge demonii și sa vindece boli incurabile, și sa hraneasca mulțimile cu alimente inmultite prin cuvintul Lui, totusi oamenii încă nu au fost siguri că El a fost Dumnezeu. De fapt, liderii evrei au spus: “El are această putere, este de necontestat. Dar puterea ii vine din iad…”

Nu, Domnul Isus a venit jos, Si-a abandonat poziția suverana, a acceptat sa fie rob și S-a asociat cu poporul păcătos.

8. La infatisare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.

Cat de umil! Cat de smerit! S-a rugat în Grădina si știe că va suporta greutatea tuturor păcatelor tuturor oamenilor care au trait vreodată în toată istoria omenirii. El urma sa poarte o cantitate infinită de păcate în câteva ceasuri. Va simți mânia lui Dumnezeu, lucru pe care noi niciodata nu il vom putea înțelege deplin vreodata. Smerenia, umilinta si altruismul Sau apar în Grădina când spune: “Tată, daca este cu putinta, indeparteaza paharul acesta de la Mine; totusi nu voia Mea sa se faca, ci a Ta.” Și El spune chiar: “Eu pentru aceasta M-am născut, ca să mor ca jertfa de rascumparare.” S-a smerit.

Devreme în viața Sa, El S-a smerit în Nazaret. Nimeni nu știa cine era El; a fost un băiețel și tatăl său, probabil, l-a învățat cum să facă un jug pentru boi, cum să facă un scaun, o masă. Și El a fost cel care a făcut universul. Nimeni nu știa. El a spălat picioarele celor doisprezece și El este cel la ale cărui picioare toți îngerii din ceruri cad. El a venit jos in lume, dar nu doar S-a umilit pe Sine ca să vină în această lume, ci S-a umilit pe Sine pentru a lucra într-un atelier de tâmplărie. El S-a smerit până la moarte, și inca moartea chinuitoare pe cruce. Unii istorici au spus, “Oricine care a murit pe o cruce, a murit o mie de morti!”

Augustin, însumând întruparea lui Hristos, a spus: “Creatorul omului a devenit om ca El – conducatorul astrelor, sa fie hrănit la piept, ca El – Pâinea, sa-I fie foame, ca El – fântâna, sa-I fie sete, ca El – lumina, sa poata dormi, ca El – calea, sa poata fi ostenit de călătorie, ca El – adevărul, sa pata fi acuzat de niste martori mincinoși, ca El – judecătorul celor vii și al celor morți, sa poata fi adus la judecată de un judecător corupt muritor, ca El – dreptatea, sa poata fi condamnat de cei nedrepți, ca El – neprihanirea însasi, sa poata fi biciuit cu biciul, ca El – temelia, sa poata fi suspendat pe o cruce, ca El – curajul personificat, sa poata fi slăbit, și ca El – viata însăși, sa poata muri…”

Augustin a continuat să spună: “…să îndure toate acestea și alte nedreptăți similare pentru noi, pentru a ne elibera pe noi, creaturi nedemne. Cel care a existat ca Fiu al lui Dumnezeu înainte de toți vecii, fără un început, a binevoit să devină Fiul Omului în acești ani, a făcut acest lucru, deși El, care S-a supus acestor rele mari de dragul nostru nu a făcut nici un rău și, deși noi, care am fost beneficiarii a atat mult bine din mâinile Lui, n-am făcut nimic bun, doar rele.”

El a fost ascultător, chiar până la moarte de cruce. S-a aplecat pana acolo incat să moară pentru păcatele noastre. Moartea pe cruce a fost dureroasa, rușinoasa. Deuteronom 1:23 spune: “Blestemat este oricine este atârnat pe lemn.” Pavel spune în Galateni 3:13. “Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii facandu-se blestem pentru noi”, a absorbit mânia lui Dumnezeu în numele nostru.

9. De aceea si Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume,

10. pentru ca în Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ,

11. și orice limbă sa mărturiseasca spre slava lui Dumnezeu Tatal că Isus Hristos este Domnul.

 

“De aceea…” De ce? Datorita supunerii, a umilinței Sale, a ascultării Sale până la moarte, și încă moarte pe cruce, pentru acest motiv, pentru că El a ascultat perfect pe Tatăl și a realizat răscumpărarea, Dumnezeu L-a înălțat foarte sus.

Dumnezeu L-a înviat din morți ca un semn ca Dumnezeu a primit jertfa Lui, și apoi Dumnezeu L-a înălțat la dreapta Sa și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume. De fapt, Evrei 1:3 că Dumnezeu L-a înălțat la cer și a șezut la dreapta măririi în locurile prea înalte.

I-a fost dat un Nume. Ce nume este acesta? Este numele de “Domnul”. Nu este numele “Isus”, pentru ca “Isus” este un nume pământesc. Oamenii dadeau fiilor lor numele “Isus”. Numele mai presus de orice nume este “Domnul”. Dumnezeu L-a înălțat și I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume, astfel că la acest nume, care este dat Domnului Isus, orice genunchi se va pleca dintre cei care sunt în cer și pe pământ și de sub pământ și fiecare limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

Umilirea Sa completa pe cruce a fost urmata imediat de înălțarea Sa. Înviat din morți, ridicat la dreapta lui Dumnezeu, restaurat la glorie deplină, onoare completa, privilegii depline, exprimarea completa a atributelor divine, utilizarea deplină a voii Sale. El a realizat răscumpărarea noastră și Dumnezeu L-a înălțat.

Se spune în versetul 10 că orice genunchi se va pleca in fata Lui. Care care sunt in cer i se pleaca inainte in cer. Cei care sunt pe pământ, i se vor pleca inainte pe pamant. Sub pământ, adica cei care sunt în iad se vor pleca inaintea Lui in iad. Toti Il vor recunoaște ca Domn, fiecare limbă va mărturisi pe Domnul Isus Hristos ca Domn spre slava lui Dumnezeu Tatăl, fie că-L mărturisesc în cer, pe pământ, sau în iad.

Sa nu credeti că cei din iad nu știu ca Domnul Isus este Domnul. El este Domnul si cei din iad știu. Iadul este definit ca suferința teribilă provocată acelor oameni care L-au negat pe Hristos ca Domn și nu I-au adus supunere și închinare adecvata. Oamenii ajung în iad pentru că L-au respins pe Hristos ca Mantuitor si Domn.

Orice limbă va mărturisi pe Isus ca Domn. Dacă o faci în această viață, ce se întâmplă? Romani 10:9-10 spune “Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn, și dacă crezi în inima ta ca Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.” Salvat de la iad, de la păcat, de la judecată. Mai bine să-L mărturisesti acum pe pamant și apoi pentru totdeauna în cer, decât sa trebuiasca sa-L recunosti ca Domn în amărăciunea și remușcările vesnice din iad. Orice limbă Il va mărturisi.

Dumnezeu ți-a dat posibilitatea, chiar și astăzi, sa faci această mărturisire acum. Dacă o faci acum, și El te va înălța la propriul Său tron și vei fi un moștenitor împreună cu El și vei mosteni toate bogățiile Sale cerești.

El este Dumnezeu, S-a dat pe Sine, si totusi a ramas Dumnezeu. El este Dumnezeu, Si-a dezbracat haina de rege si a luat zdrente de rob. El este Dumnezeu, judecătorul, S-a ridicat de pe scaunul de judecator si a luat El pedeapsa pacatelor noastre. El este Dumnezeu Însuși, dar S-a sărăcit ca sa ne imbogateasca pe noi, S-a expus la batjocura lumii, nu s-a dar in laturi sa faca drumul la cruce pe dealul Ierusalimului, și acea cruce a devenit suma și semnul umilinței Sale total dezinteresată, a făcut o pentru noi. Mărturiseste-L ca Domn. Primeste mântuirea pe care El ti-o oferă și vei merge in cer să faci asta pentru totdeauna.

Mesajul real al Crăciunului este că Isus Hristos este Dumnezeu și Domn.

Sa nu fie nici un suflet în acest loc care sa aștepte să-L mărturisească pe Domnul Isus ca Domn în focul iadului. Deschide inima ca să-L mărturisesti pe Domnul Isus ca Domn astăzi și acum, aici, pe pământ, ca sa o poti face pentru totdeauna în cer.

Să demonstram dragostea noastră in urmarea exemplului Domnului Isus Hristos. Pavel a spus, “Sa aveti in voi gandul care era și în Hristos Isus.” Noi, cei care Il cunoastem pe Hristos și dragostea Lui, sa ne smerim să facem voia Lui, indiferent cat ne-ar costa, știind că pentru cei care se supun va exista o inaltare. Domnul Isus este modelul nostru. Dacă ne smerim, intr-o zi Dumnezeu ne vei înălța.

Sărbătorim cu inimi recunoscătoare, în numele lui Hristos. Amin.