Andrew Bonar redă în biografia pe care o face prietenului său Robert Murray M’Cheyne mai multe însemnări din jurnalul acestuia. Aspectul care mi-a atras atenţia este preocuparea constantă a acestui mare om al lui Dumnezeu de a răscumpăra timpul. Iată ce consemnează el la sfârşitul unei zile de februarie: „Nimic special nu merită să fie amintit! Şi totuşi, aceste douăzeci şi patru de ore trebuie justificate.” Iată încă o însemnare dintr-o zi de august: „Am făcut puţin şi la fel de puţin m-a durut. Oare răscumpăr eu cu adevărat timpul?” Deşi viaţa sa a fost scurtă, doar douăzeci şi nouă de ani, a fost încununată de succes şi a avut un impact extraordinar. Cred că în mare parte acest lucru se datorează preocupării sale constante de a răscumpăra timpul, de a folosi fiecare clipă.
Cred că gândul acesta ar trebui să ne cerceteze şi pe noi creştinii contemporani. Dumnezeu ne-a încredinţat acest dar de o valoare inestimabilă. Valoarea timpului este inestimabilă pentru că odată pierdut, acesta nu mai poate fi recuperat. Putem să recâştigăm bunuri materiale pe care le-am pierdut şi putem chiar să ne refacem sănătatea, dar fiecare secundă irosită este o valoare pierdută pentru totdeauna.
Problema creştinilor contemporani nu este lipsa activităţilor. Timpul este „umplut”, programul nostru este încărcat până la refuz. Mereu ne plângem că „nu avem timp”. Cred că acesta este un mod greşit de a privi la siutaţie. Problema nu este lipsa timpului, ci faptul că îl umplem cu activităţi şi lucruri nefolositoare, neînsemnate, în dauna lucrurilor cu adevărat importante. Dumnezeu nu îşi bate joc de noi, dându-ne multe activităţi, dar timp prea puţin. Atunci când Dumnezeu ne cheamă să facem ceva, El ne va da toate resursele necesare, inclusiv timpul necesar pentru a duce respectiva lucrare la bun sfârşit. Înţelegem noi realitatea aceasta? Înţelegem noi că trebuie să ne trăim viaţa ca „oameni chemaţi”? Chemaţi de însuşi Dumnezeu pentru „faptele bune pe care le-a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele”? Îndemnul pentru fiecare dintre noi este să stăm în rugăciune înaintea Domnului, cu viaţa noastră deschisă, fiind gata să renunţăm la orice povară inutilă, la orice lucru pe care El nu ne-a poruncit să îl facem!
Valentin Făt