Trezirea spirituală (III) – O perspectivă istorică

Este foarte greu să construieşti un anumit tipar al modului şi al cadenţei în care trezirile spirituale s-au desfăşurat de-a lungul istoriei. Alminteri, vorbind despre marele evanghelist britanic Howell Harris, cel care a condus mişcarea de trezire spirituală din Ţara Galilor, reputatul pastor Martin Loyd-Jones, sublinia faptul că:

Istoria lui Howell Harris este o ilustraţie a faptului că trezirea spirituală nu este precedată întodeauna de o reformă preliminară. Uneori trezirea urmează într-adevăr după o reformă, dar alteori o precede pe aceasta. . . Dar lucrul acesta nu înseamnă nicidecum că o doctrină, cu adevărat ortodoxă nu este eminanmente esenţială în procesul desfăşurării unei treziri veritabile.[1]

Se poate observa faptul că Dumnezeu nu a lucrat întotdeauna în acelaşi fel, dar El a folosit mereu şi mereu trezirile spirituale, ca pe un instrument al Harului Său manifestat în istorie. Fenomenele de trezire spirituală s-au succedat periodic de-a lungul istoriei Bisericii, la Constantinopol, în epoca lui Ioan Gură de Aur, în vremea lui Ambrozie, a lui Augustin, a lui Francisc de Assisi, a lui Bernard de Clairvaux sau în timpul venerabilului Savonarola, la Florenţa. Epoca Reformei, o perioadă de renaştere şi înflorire a vieţii spirituale, a fost precedată de mişcările conduse John Wycliffe, Peter Waldo sau Jan Hus, iar în anii care au urmat dispariţiei marilor reformatori ( Luther, Calvin şi Zwingli), John Knox în Scoţia, Spener şi Franke pe continent au reaprins făclia vitalităţii spirituale, într-o perioadă în care bisericile născute în urma Reformei se găseau deja într-un proces accelerat de fosilizare.

Dar, nu încape îndoială că o pagină de aur din istoria trezilor spirituale, a fost scrisă în timpul Marii Treziri Spirituale, care a afectat Anglia şi coloniile acesteia în secolul al XVIII-lea, fenomen spiritual de o intensitate extraordinară, care va fi relatat pe larg în conţinutul prezentei lucrări. Scriind despre efectele predicării lui George Whitefield în Northampton, Johnatan Edwards, un alt mare corifeu al trezirii spunea: „Nu cred să mai fi rămas nici măcar o singură persoană în oraş, care să nu fi fost atinsă de Cuvântul propovăduit”.[2]

Aproximativ o sută de ani mai târziu, America de Nord şi Anglia sunt zguduite încă o dată de trezirile produse ca urmare a slujirii evanghelistice a lui D.L.Moody, despre care se afirmă că ar fi avut ca rezultat peste un milion de convertiri, dar şi a prestaţiei amvonale formidabile a lui C.H.Spurgeon, care în calitate de pastor al faimosului Tabernacol Metropolitan din Londra a botezat nu mai puţin de patrusprezece mii de persoane. Şi lista, fără a avea pretenţia de a fi exhaustivă ar putea fi completată de nume şi locaţii precum Robert Murray McCheyene, de George Scott şi C.O.Rosenius în Suedia, de William Carrey în India, de Hudson Taylor în China, de cele cincisprezece treziri spirituale produse în Ţara Galilor între anii 1762-1862, de Marea Trezire produsă aici, în perioada 1904-1906, când ca urmare a lucrării lui Evan Roberts au fost convertite, nu mai puţin de 110.000 de persoane, de mişcarea ce a afectat China şi Coreea în 1906-1907 şi exemplele ar putea continua.

Cu siguranţă că una dintre întrebările care trebuie să se fi născut în mintea celor care au citit această înşiruire uimitoare de nume , locaţii şi cifre, trebuie să fie „cum se poate produce sau care este forţa care generează un fenomen spiritual de o asemenea magnitudine?”Pentru Johnatan Edwards, răspunsul la această întrebare nu poate fi altul decât: „Dumnezeu este cel care pune lucrurile în mişcare”, în vreme ce Charles Finney era ferm convins că „lucrurile depind într-o măsură covârşitoare de noi”.[3]Bineînţeles că între cele două opinii există o evidentă simbioză, întrucât în declanşarea şi desfăşurarea unei treziri spirituale, legile divine, care guvernează fenomenul sunt strâns legate de modul în care oamenii sunt disponibili să se supună şi să pună în aplicare aceste legi. O mişcare de trezire spirituală are de-a face, aşadar atât cu suveranitatea lui Dumnezeu, cât şi cu responsabilitatea umană. Dumnezeu este Cel care în concepţia creştină vede totul şi cunoaşte totul, astfel că speranţa pentru declanşarea unui asemenea mişcări ample este legată primordial de El, însă acesta este doar un aspect al realităţii. Pasajul biblic din 2 Cronici 7:14 afirmă foarte răspicat : „Dacă poporul Meu. . .” Cu alte cuvinte există condiţii foarte ferme pentru declanşarea unei treziri, iar Finney afirma în sensul acesta că „trezirea nu va veni atâta vreme cât cei care se numesc creştini nu vor experimenta o convertire autentică.”[4]Concepţia aceasta constituie chiar inima faimoasei lucrări a lui Leonard Ravenhill,  o carte al cărei titlu este tocmai Why Revival Tarries ( De ce Întârzie Trezirea)[5], iar în sprijinul ei trebuie amintit faptul că până şi cei mai îndârjiţi calvinişti predică şi propagă faptul că trezirea trebuie pregătită prin rugăciune.[6]În aceeaşi ordine de idei, Olford îl citează pe Campbell Morgan, care spunea: „Noi nu putem organiza trezirea, dar putem ridica toate pânzele sus pentru a putea capta vântul din ceruri, atunci când Dumnezeu decide să ni-l trimită încă o dată.”[7]Iar în vremuri în care Biserica nu experimentează o asemenea binecuvântare, este esenţial ca toţi slujitorii ei să nu piardă niciodată din vedere, apelul stăruitor pe care Apostolul Pavel i l-a adresat tânărului Timotei: „Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. . . Dar tu fi treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.”(2 Timotei 4:2,5).

 Adrian Neiconi

 Trezire spirituală (I) – aici

Trezire spirituală (II) – aici

 


[1] Martin Loyd-Jones, The Puritans: Their Origins and Succesors , Banner of Truth Trust, Edinburg, 1978, p. 289

[2] Johnatan Edwards, The Narrative, Grand Rapids, Michigan, 1975, p.25

[3] David Larsen, op. cit., p.171

[4] C. Finney, op.cit., p.211

[5] Leonard Ravenhill, Why Revival Tarries, Ed. Bethany, Mineapolis, 1959

[6] Martin Loyd-Jones, Revival, Crossway Books, Wheaton, Illinois, 1987

[7] Stephen Olford, op.cit., p.79