Zdrobirea lui Iov este totală şi năpraznică. Omul bogat şi prosper pierde toul. Omul înconjurat de copiii săi rămâne singur, izolat chiar şi de soţia sa care îl îndeamnă să Îl blesteme pe Dumnezeu. Omul cu o poziţie socială de invidiat ajunge pe grămada de gunoi. Omul sănătos ajunge bolnav, atât de desfigurat încât Biblia ne spune că prietenii săi nu îl mai recunosc. Capitolul 3 şi multe altele sunt capitole în care Iov îşi exprimă durerea. Acesta capitol şi cele asemănătoare, reprezintă pasaje biblice peste care noi, în general, sărim. Nu prea se potrivesc cu teologia noastră, cu ceea ce noi credem că este potrivit şi cuvincios, aşa că după ce ne mirăm câteva momente că lui Dumnezeu I-au “scăpat” aceste porţiuni în Biblie, trecem mai departe. Cu senzaţia că noi am fi mai neprihăniţi decât Iov dacă ne-am afla în siutaţia respectivă.
Versetul 20 din capitolul sintetizează plângerea lui Iov şi dilema sa. Concluzia la care el ajunge este că din moment ce viaţa implică atât de multă suferinţă, ea nu mai merită trăită. În sensul acesta, Iov îşi blestemă ziua naşterii şi dă glas invidiei vis a vis de cei care au murit deja şi acum se odihnesc.
La punctul acesta însă, trebuie făcute câteva menţiuni. Iov blestemă ziua naşterii, dar nu îşi blestemă Creatorul. Mărturiseşte că nu Îl înţelege, dar nu îi dă satisfacţie lui Satan care îi spunea lui Dumnezeu despre Iov: “sunt încredinţat că te va blestema în faţă..” Iov nu se gândeşte nicio clipă (nici aici, nici în altă porţiune a cărţii) că a-şi lua viaţa ar putea constitui o soluţie la problema sa. Nu înţelege, se luptă cu îndoieli şi dileme, dar pricepe că indiferent cât de grea e viaţa, ea trebuie trăită.
Nu tot ce Iov spune aici (şi în celelalte pasaje din carte) este corect şi adevărat, deşi face parte din Cuvântul inspirat al Lui Dumnezeu. Apoi, cuvântările lui Iov trebuie judecate din perspectiva pe care Dumnezeu o face la final. El spune că deşi Iov a rostit “cuvântări fără pricepere”, ele au fost mai înţelepte decât cele ale prietenilor săi care încercau să fie corecţi teologic, luând apărarea lui Dumnezeu.
Avem multe lucruri de învăţat de aici:
- Este important să fii sincer în credinţa ta. În bisericile evanghelice, ne-am obişnuit să transformăm totul într-un show, o piesă de teatru în care fiecare ştie că trebuie să joace un anumit rol. Ştim, de pildă, că trebuie să fim bucuroşi tot timpul, recunoscători chiar şi pentru încercări. Dar, de foarte multe ori, pur şi simplu nu putem. Durerea este amplificată în momentele respective şi de faptul că trebuie să ne prefacem fericiţi şi mulţumiţi pentru a nu ieşi din tipare. Biserica este menită a fi un loc al relaţiilor autentice.. Un loc în care ar trebuie să ne cunoaştem unii pe alţii aşa cum suntem, nu aşa cum ar trebui să fim. Din dorinţa de a fi perfecţi încă de pe pământ, noi ne ascundem unii de alţii, mimăm, pretindem. Astfel, nu mai putem să ne ajutăm unii pe alţii, pentru că fiind preocupaţi de piesa de teatru, nu mai ajungem niciodată să ne cunoaştem problemele reale. În felul acesta, în loc ca biserica să fie un loc al eliberării de povară, devine o povară suplimentară.
- Este important să îţi exprimi durerea. Chiar şi în capitolul 1, înainte de a binecuvânta Numele Domnului, Iov îşi sfâşie mantaua şi se tunde, acţiuni menite să exprime durerea sa profundă. O mulţime de psalmi exemplifică acelaşi adevăr. Cartea Iov ne învaţă că Dumnezeu preferă o exprimare sinceră, onestă a durerii, unei atitudini ipocrite. Ed Welch, renumit psihiatru creştin, spunea că viaţa creştină trebuie trăită deschis şi că a te închide în tine însuţi este reţeta sigură spre dezastru.
- Este important să ai dileme. “Pentru ce…?” este strigătul ce se repetă în capitolul 3. Este important să rămână în viaţa ta câteva mistere pe care încă nu le-ai dezlegat. În mândria noastră, pretindem că ştim tot, deşi nu e aşa. Sunt mulţi creştini care tac şi înghit, crezând că sunt singurii care se confruntă cu astfel de probleme. Adevărul este că toţi au sau ar trebui să aibă dileme. Ar fi o încurajare mare să ştim că nu suntem singuri. Dumnezeu este infinit, iar planurile Sale şi modul Său de a lucra sunt pe măsură măreţiei Sale. Cum s-ar aştepta cineva să priceapă tot? Dacă trăieşte cineva cum impresia asta, s-ar putea să fie un pic arogant…
Valentin Fat