UN OSTAȘ AL LUI CRISTOS A PLECAT ACASĂ…

IMG_3556Duminică 21 Februarie 2016, fratele Ghiță Dragomir, la vârsta de 71 de ani, și-a sfârșit alergarea și s-a mutat acasă la Domnul. Serviciul de înmormântare a avut loc la Biserica Baptistă Germană din Timișoara, unde fratele Ghiță a fost implicat în slujire în ultima vreme. Joi seara, 25 Februarie, ora 18.00, la Biserica Baptistă Emanuel va fi organizat un serviciu memorial. Fratele Ghiță, membru al Bisericii Baptiste Emanuel din Timișoara, a slujit cu multele daruri date de Dumnezeu în multe biserici din Timișoara și din țară.

A fost unul din puținii oameni „totdeauna gata de slujire” și îndrăgit de întreaga frățietate. Îmi vor rămâne în memorie multele călatorii misionare împreună cu „mercenarii” lui Uica Ion Bosa, inclusiv în Ungaria, Serbia și Moldova unde fratele Ghiță a fost foarte apreciat pentru dinamismul si pasiunea lui pentru Domnul. Două din piesele lor favorite erau „Vulturul” și „Ostașii”, iar fratele Ghiță a fost până la capăt, un adevărat ostaș al lui Cristos.

Samy Tuțac