VENIȚI…Chemările din inima de Tată a lui Dumnezeu…

sarbuTrăim într-o lume care plutește în derivă fără direcție și scop. Suntem asaltați în fiecare secundă de informații și vești de tot felul. ”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele” scrie bătrânul apostol pentru tânărul ucenic. (2 Tim.3:1)Chemări ispititoare ne presează mintea și gândurile. Manipularea conștiinței și spălarea creierului este la ordinea zilei. Voci din toate sferele ne solicită să dăm un răspuns la provocările acestei lumi. Aproape că nu ști  cum să procedezi și să acționezi. Cred că a sosit vremea să faci liniște în mintea și inima ta și să selectezi din multitudinea de chemări și invitații pe acelea care vin din partea lui Dumnezeu.

Glasul Lui este deosebit de toate vocile lumii, iar chemarea Lui este unică și specială. Ofertele Lui nu se pot compara cu nimic din lumea aceasta. Ele vin din inima de tată a lui Dumnezeu și aduc liniște și pace, mângăiere și binecuvântări. Dar, hai să vedem la ce te cheamă Stăpânul și ce îți oferă El!

1. Veniți la Mine /Chemare la mântuire./ Cea mai mare nevoie a omului este salvarea sufletului de la moarte și chin veșnic. Iar asta se numește mântuire. Nu poate să rezolve această problemă nici pastorul sau preotul, nici religia și nici biserica. Numai Domnul Isus este Singurul care  aduce mântuire. ”În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (F.A.4:12), acesta este cuvântul pe care-l proclamă Apostolul Petru despre Domnul Isus în fața mai marilor lui Israel după Rusalii. Iar Fratele Pavel spune același lucru când scrie: ”Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1Tim.2:5). Însă ceea ce spune însuși Fiul lui Dumnezeu este fără egal: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). El, Cel care a plătit prețul salvării pe Golgota te invită în modul cel mai gingaș să-ți faci socotelile și să accepți oferta Lui: Veniţi la Minetoţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Iar apoi te provoacă: ”Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine.” (Matei 11:28-29). Iar asta se numește pocăință. Relație, nu religie! Viață din belșug, nu doar un nume! Credință, nu doar slujbe. Este vremea să te oprești puțin și să evaluezi viața ta de credință. Mântuitorul așteaptă să onorezi relația ta cu El printr-o viață trăită 24/7 la nivel de excelență.

2. Veniți după mine! /Chemare la slujire./ În momentul în care ai acceptat oferta Domnului Isus și ai intrat într-o relație personală cu El prin pocăință și credință, imediat ți se va da o slujbă, adică vei fi provocat la lucrare. Fii atent la propunerea și oferta Stăpânului: “Veniţi după Mine,” dar nu ca să trăiți ”la dolce vita” și nici să vă lăfăiți în hamacul nepăsării, ci ”vă voi face pescari de oameni.” (Matei 4:19) spune Domnul Isus.  După ce ”ai venit la El,” te invită să mergi ”după El!”  Numai așa te califici ca și urmaș veritabil al Mîntuitorului. De fapt El stabilește termenii pentru viața ta de creștin: ”Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.” (Matei 10:38). Oare înțelegi profunzimea provocării Fiului lui Dumnezeu? Fii atent la ce spune poetul creștin: ”În via lui Isus, intră să lucrezi, / Pe slabi să-i întărești, pe toți să-i servești. / Numără clipele și nu te plimba, / Ajută pe căzuți a se ridica. / Ceas cu ceas din viața ta, / Folosește-le în lucru pentru Isus!” (C.Ev. #552). Ai fost ales de Dumnezeu să trăiești pe pământ în acest timp al istoriei pentru că El are un plan cu tine. Decretul de evanghelizare al lumii încă n-a expirat. Stăpânul mai caută slujitori pentru seceriș, iar astăzi s-a oprit în dreptul tău. Dacă nu tu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? “Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga!” Așa a strigat Fiul lui Dumnezeu în timp ce intra în Cetatea Eternă în dimineața Floriilor. (Luca 19:40). Ai de ales: te apuci de lucru și devii pescar de oameni sau te expui la strigătul pietrelor și al trotuarelor pe care le-ai călcat sau al cauciucurilor de la mașina cu care ai călătorit dar n-ai scos o vorbă despre Domnul Isus. Sau al băncilor din adunare în care te-ai odihnit confortabil. Doar atât! Nu-i glumă! Sunt ultimele clipe dinaintea revenirii Lui pentru socoteala finală. Ridică-te și pleacă. Te așteaptă săracii, necăjiții, orfanii, văduvele, bolnavii și toți cei pierduți în păcat. Este urgent!

3. Veniți de moșteniți Împărăția! /Chemare la răsplătire./ Este o logică perfectă în invitația Domnului Isus: am venit la El și apoi am mers după El ca să-L slujim. Finalul va fi răsplătire pentru orice lucrare făcută în Numele Lui. Invitația va fi pe măsură: Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” (Matei 25:34).  Dar și atenționarea este foarte serioasă: ”Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7:21)Așa că, fii atent la ce zici dar, mai ales la ce faci. Și care sunt motivele pentru care faci. În ziua aceea se va proiecta pe ecranul veșniciei videocaseta cu viața ta din momentul când ai fost conceput și până la final. Nu va lipsi nimic din CV-ul tău. Și nu vei putea contesta nimic. Evidența lui Dumnezeu este desăvârșită. Astăzi mai este timp să rezolvi problema vieții tale și să accepți soluția lui Dumnezeu pentru salvarea ta. Și pentru slujirea ta. Ai înțeles că nu-i suficient ”să zici;” trebuie ”să faci!” Criteriile pentru care vei primi răsplată sunt simple și accesibile tuturor: am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” (Matei 25:35-36)Cum se traduc aceste valori în practică? Simplu! Ne spune chiar Fiul lui Dumnezeu: ”ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40)Ți se taie respirația știind că nu te vei putea dezvinovăți! Pocăiește-te de indiferența și lenevia ta! Cere-ți iertare și apucă-te de lucru! Te așteaptă ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.” (P.Ispirescu – Basme). Străzi de aur și porți de mărgăritare! Râul vieții și pomul vieții! Dar mai presus de orice, cortul lui Dumnezeu cu oamenii! Aleluia! Și nu e totul: ”Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi.” (Apoc.21:3-4)Nici un muritor nu poate aspira și nici gândi la ceva mai mult. Ține minte: finalul va fi ”Veniți!” sau ”Plecați!” Te iubesc așa de mult și nădăjduiesc să înțelegi mesajul acestei meditații și să te apuci de treabă. Aș vrea să ne întâlnim în Cer și să fi sigur de asta chiar acum. Să poți fredona împreună cu mine și cu poetul: ”Când trâmbița Domnului va anunța judecata/ Și dimineața cea frumoasă-a veni, / Iar cei răscumpărați l-acel liman s-or aduna. / Când se citesc numele acolo-i fi!” (C.Ev.#429). Răsplata e pregătită și te-așteaptă. Nu lăsa să o ia altcineva. Rămâi cu El până la sfârșit și nu vei fi înșelat în așteptarea ta.

RUGĂCIUNE

”Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.” (Ps.119:77)

Pastor Mihai Sârbu