Viaţa ideală (2 Cor. 4:7 – 11)

Lui Dumnezeu îi place să se manifeste. În creaţie El îşi manifestă înţelepciunea şi atotputernicia în lucrările mâinilor sale. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu , şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor lui.” (Ps. 19:1). În Isus Cristos Dumnezeu îşi manifestă dragostea sa într-o plenitudine plină de milă pentru mântuirea noastră. În vieţile celor răscumpăraţi el îşi doreşte să-şi manifeste harul său salvator şi satisfăcător pentru mărturie şi încurajare faţă de cei necredincioşi. Iată de ce la scria apostolul Pavel fraţilor din Corint în cea de-a doua epistolă: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. (Cap. 4:10, 11)”

          Viaţa lui Isus este viaţa ideală, iar viaţa creştinului de astăzi trebuie să fie în măsură, o reproducere spirituală. Multe vieţi ale lui Cristos au fost scrise, dar cea mai efectivă şi onoratoare de Dumnezeu este cea vie. „Viaţa lui Isus arătată în trupul nostru.” Să medităm asupra ei.

          Viaţa Domnului Isus a fost:

 

1. O VIAŢĂ DIN DUMNEZEU

          El s-a născut de sus (Luca 1:35). El ar putea spune: „Eu sunt de sus. Am pogorât din cer.” El era dumnezeu arătat în trup (1 Tim. 3:16). Dacă atunci, viaţa lui Isus urmează să se arate în trupul nostru muritor, noi trebuie să fim născuţi din dumnezeu, născuţi de sus. „Dacă un om nu se naşte din ou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3).

          Cum poate el atunci să trăiască o viaţa ca a lui Isus dacă n-a primit viaţa lui Isus? Cristos trebuie să trăiască în noi dacă viaţa lui urmează să se arate în noi (Gal. 3:20).

2. O VIAŢĂ PREDATĂ ÎN ÎNTREGIME LUI DUMNEZEU

          A fost o viaţă predată voii divine. La botezul sau a promis să împlinească neprihănirea lui Dumnezeu. „Fiul nu face decât ce vede pe tatăl făcând” (Ioan 5:19). „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 14:10). „Învăţătura Mea nu este a Mea ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7:16). Nota cheie a vieţii sale a fost: „Nu voia Mea, ci a Ta să se facă.” Ce exemplu pentru toţi cei care voiesc să trăiască viaţa lui Isus în trupurile lor muritoare. Predare deplină faţă de cuvântul, voia şi lucrarea lui Dumnezeu a fost un lucru necesar pentru El. Cum poate să fie mai puţin necesar pentru noi în a căuta să trăim viaţa Lui şi să facem lucrarea Lui? Pavel îi îndemna în acest sens pe fraţii din Roma: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; ci daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13).

3. o viaţă ÎmputernicitĂ de duhul lui Dumnezeu

          Evanghelistul Ioan a consemnat acest lucru când spune: „Am văzut Duhul pogorându-se din cer şi oprindu-se peste El” (Ian 1:32). „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret” (Fapte 10:38). Fiind făcut în asemănarea firii păcătoase, El s-a făcut dependent de puterea Duhului Sfânt care I-a fost dată de către Tatăl: „Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite…” (Isaia 11:2, 3), iar atunci când a început slujirea Sa publică, El a mărturisit că „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia” (Luca 4:18). El cunoştea faptul că toţi ucenicii Săi aveau nevoie de această înzestrare spirituală de sus dacă ei urmau să fie adevăraţii martori ai săi. Aşa că El le-a spus să stea la Ierusalim până când urma sa fie înzestraţi. Cum putem noi să ne aşteptăm să trăim această viaţă a lui Isus fără acest dar? Nu există înlocuitor pe Pământ pentru puterea spirituală. Nu există scuză pentru a nu o avea. „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum” (Fapte 2:39).

4. O VIAŢĂ A UNEI CREDINŢE TEMEINICE ÎN Dumnezeu

          El era ferm hotărât să facă voia Tatălui Său cu orice preţ. Datorită acestei atitudini şi a devotamentului său, El a trebuit să sufere. Sfinţenia caracterului Său a adus suferinţă pentru că El n-a putut fi înţeles de oamenii păcătoşi şi răi. El a suferit prin credincioşia Sa în mărturisirea împotriva lucrărilor rele ale lumii: „Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele” (Ioan 7:7). El nu era din lume, de aceea lumea L-a urât. El a suferit datorită dragostei sale intense pentru orbi, păcătoşi după cum se vede din lacrimile Sale pentru vinovatul Ierusalim. Totuşi, credinţa Sa în Tatăl nu a avut nici un fior de îndoială. Dacă vreun om va trăi cu evlavie, el trebuie să sufere. Cât ed gata suntem în a căuta să trăim „viaţa lui Isus” în trupurile noastre muritoare din cauza condiţiilor testante care urmează cu siguranţă. Aceasta în cazul când este nevoie de o credinţă fermă. Dar cine este suficient pentru aceste lucruri? Suficienţa noastră vine de la Dumnezeu:  „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu”(2 Cor 3:5). Căci pe bună dreptate mai scria Pavel filipenilor: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipen 2:13).

5. O VIAŢĂ CU ACTIVITATE CONCENTRATĂ

          Prima Sa afirmaţie redată de evanghelistul Luca a fost „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu” (Luca 2:49). Casa Tatălui era preocuparea vieţii Sale. Niciodată n-a fost cineva mai priceput decât Isus în a întreprinde ceva. „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine – vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Ps. 40:7). În slujirea Domnului nostru n-a fost vreo risipă de interes sau de energie. Totul a fost subordonat voii Tatălui său. Dacă această trăsătură a caracterului său urmează să se manifeste în viaţa noastră prezentă atunci noi trebuie de asemenea să fim plini de bunăvoinţă pentru a nu ne face nicio reputaţie şi să luăm forma unui slujitor prin a lua jugul Său astfel încât să putem învăţa de la El blândeţea şi smerenia inimii şi astfel în părtăşie cu El în slujire să arătăm în trupurile noastre devotamentul lui Isus Cristos.

6. O VIAŢĂ ÎNCUNUNATĂ CU BIRUINŢĂ

          A fost o bătălie prelungită cu o biruinţă prelungită. Cuvintele Sale au fost toate biruitoare asupra slăbiciunilor umane. Moartea Sa a fost biruinţa asupra păcatului lumii în ruperea marii bariere care stătea în calea omului pentru a ajunge la Dumnezeu. Învierea sa a fost biruinţa Sa asupra morţii. El n-a cunoscut nici o înfrângere. Putem noi cei care suntem chemaţi să arătăm „viaţa lui Isus” în trupul nostru muritor să ne aşteptăm să avem biruinţă pe tot parcursul vieţii noastre de pelerini? Ne-a acordat Dumnezeu ceea ce avem nevoie pentru biruinţă sau înfrângere? S-a temut apostolul Pavel de neputinţele trupului când a scris „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos” (2 Cor 2:14). Apoi, în prima epistolă mai spune: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Cor. 15:57).

          Dacă Isus Cristos a cucerit în noi, atunci în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori după cum spune apostolul Pavel: „Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Rom. 8:37). Noi avem această comoară în vase de lut, „pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi” (2 Cor 4:7). „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Cor 4:10). Dumnezeu să ne ajute la aceasta. Amin!

Dr. Tiberiu Lăpădătoni