VICTORIA VESA (1921 – 2013)

Vesa Victoria 2S-a născut la data de 14 septembrie 1921 în comuna Bucureşci, judeţul Hunedoara, din părinţii Nicolae şi Suzana Gherman, fiind unul dintre cei cinci copii ai familiei; doi fraţi i-au murit în copilărie, iar un frate i-a murit în al doilea război mondial.

Anii copilăriei i-a petrecut pe locurile natale unde a mers la şcoală absolvind şapte clase şi unde, prin multe greutăţi şi lipsuri, a învăţat să fie om. Educaţia primită în copilărie a marcat-o pentru toată viaţa.

La vârsta de 14 ani a rămas orfană de tată, fiind astfel nevoită să poarte greutăţile familiei împreună cu mama şi cu fraţii ei.

La vârsta de 20 de ani, în anul 1941, s-a căsătorit cu Nicolae Baltă din Bucureşci, judeţul Hunedoara, sperând că împreună vor purta jugul vieţii. Dumnezeu i-a binecuvântat cu două fiice: Marioara, născută în anul 1942, şi Viorica, născută cinci ani mai târziu, în anul 1947.

În anul 1947, soţii Victoria şi Nicolae Baltă împreună cu mama Victoriei s-au mutat în Banat, în satul Honorici din apropierea Lugojului, fiind mânaţi de dorinţa de a avea mai mult pământ pe care să-l lucreze cu braţele lor. Ajunşi în Honorici, şi-au construit o gospodărie după puterile lor, dar la numai doi ani după mutarea în Honorici, pe când fiicele familiei aveau doar 7 şi respectiv 2 ani, sora Victoria a rămas văduvă, soţul murind după o răceală puternică. Era anul 1949, iar tânăra văduvă avea doar 27 de ani.

Fiind nevoită să răzbată în viaţă cu doi copii mici, în vreme de mari nevoi familiale, sora Victoria s-a recăsătorit cu Ion Vesa, împreună cu care a mai avut o fiică, pe Dorina, născută în anul 1954. Soţii Vesa au muncit din greu pământul pe care îl aveau, în vreme ce cotele obligatorii îi copleşeau prin mărimea lor.

Până în anul 1952 Ion şi Victoria Vesa nu au ştiut despre mântuirea lui Dumnezeu care se capătă prin credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos.

În anul 1952, familia de credincioşi baptişti Balint şi Maria Petrescu s-a mutat din Răchitova, judeţul Hunedoara în Honorici şi şi-au deschis casa proprie pentru serviciile bisericii baptiste. În această casă modestă, sora Vesa Victoria şi mama ei Suzana au auzit predicându-se Cuvântul lui Dumnezeu, L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor şi Domn, iar în anul 1953, la data de 19 iunie, într-un grup format din 19 persoane, a fost botezată în râul Timiş de fr. păstor Turcu Teodor din Lugoj. Din grupul de credincioşi care au primit botezul odată cu sora Victoria, astăzi  mai trăieşte sora Maria Jivan. Soţul ei, Ion, deşi a fost cercetat de Cuvântul lui Dumnezeu încă de la începutul lucrării baptiste din Honorici, totuşi L-a primit pe Domnul Isus târziu, aproape de sfârşitul vieţii.

Sora Victoria L-a iubit pe Domnul Isus şi lucrarea Lui cu tot sufletul ei. Femeie mică de statură, dar foarte inimoasă, ea a fost trup şi suflet dedicată lucrării lui Dumnezeu din Honorici. Şi-a crescut fetele în frică de Dumnezeu şi le-a chemat la mântuire. După moartea soţului, sora Victoria şi-a trăit ultimii 30 de ani din viaţă în văduvie.

Sora Victoria a iubit nespus Casa Domnului. După Revoluţia din anul 1989, în urma unei discuţii cu familia Petrescu Balint şi Maria şi cu alţi fraţi şi surori din Honorici, sora Victoria a fost înflăcărată de posibilitatea construirii unui locaş de închinare în satul Honorici. Ea a avut initiative construirii locaşului de rugăciune şi şi-a dedicat toate eforturile realizării acestui obiectiv. Dumnezeu a atins inima familiei Todor Nicolae şi Maria care au dăruit terenul pentru construcţie, iar fraţii şi surorile din loc, ajutaţi de Biserica Baptistă din Lugoj, au început construcţia Casei Domnului din Honorici. Lucrările au început în anul 1993 şi s-au finalizat în anul 1995, toţi credincioşii din Honorici participând atât cu munca braţelor, cu bani, dar şi cu produse.

Când Casa de Rugăciune a fost finalizată, sora Victoria a plâns mult de bucurie văzându-şi visul realizat cu ajutorul lui Dumnezeu. Totuşi ea nu s-a mulţumit doar să vadă zidurile Casei Domnului, ci s-a rugat mult şi a lucrat după puterile ei ca adunarea credincioşilor din Honorici să progreseze din punct de vedere spiritual.

În anii bătrîneţii, sora Victoria s-a mutat la Lugoj la fiica Marioara care a îngrijit-o în ultimii ani ai vieţii, fapt pentru care sora Victoria a fost întotdeauna recunoscătoare, atât fiicei cât şi ginerelui, nepoţilor şi strănepoţilor care au iubit-o foarte mult. Când era vizitată, ea avea doar cuvinte de mulţumire pentru Dumnezeu şi pentru oameni.

În urma dânsei rămân cele trei fiice, trei gineri, şase nepoţi şi şase strănepoţi, dar şi mulţi vecini, cunoscuţi şi mulţi fraţi şi surori în Domnul Isus din Honorici şi din Lugoj. Rugăciunea sorei Victoria a fost întotdeauna pentru ca cei dragi din familia ei să Îl cunoască şi să Îl iubească pe Domnul Isus, iar pentru satul Honorici să cunoască o adevărată întoarcere la Domnul Isus cu pocăinţă.

Psalmul favorit al sorei Victoria a fost Psalmul 84 care începe cu cuvintele: „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor…” Acum sora Victoria a mers în acel locaş nespus mai măreţ decât orice locaş făcut de mâini omeneşti, locaşul al cărui meşter şi ziditor este Dumnezeu.

Dumnezeu să mângâie familia îndoliată şi să se îndure de toţi cei care, cu ocazia trecerii în veşnicie a sorei Victoria, au auzit Evanghelia. Dumnezeu să binecuvinteze Biserica Baptistă din Honorici şi pe toţi locuitorii acestui sat!

Iată cuvintele sorei Victoria aşa cum le-a lăsat ea scrise cu propria ei mână:

„Dragii mei copii şi toţi cei care mă cunoaşteţi: v-am chemat la serbări, la Evanghelizări, la Cuvântul Domnului Isus, care dă fericire, mântuire, iertarea păcatelor prin jerfa Sfântă de la Golgota.Să ştiţi cu toţii că astăzi este ultima chemare.”

La revedere, sora Victoria, la revedere în patria cerească!