Viziune

Necesitatea lucrarii cu femeilie
Pe paginile Noului Testament găsim numeroase exemple referitoare la rolul pe care femeile l-au jucat în viaţa comunităţii credincioşilor – prin diferite forme de slujire, rugăciune, ucenicizarea altor femei, facere de bine, etc. (spre exemplu, lista de lucratori creştini din Romani 16, in care sunt menţionate multe femei)

Femeile constituie majoritatea membrilor din bisericile noastre – o majoritate neimplicată sărăceşte biserica de un potenţial considerabil ce ar putea fi folosit pentru zidirea sa.

Femeile sunt persoane cu influenţa şi au nevoie sa înveţe cum sa-şi exercite influenţa, cu înţelepciune şi în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu:
i. ele sunt soţii şi mame. Doar femeile pot cu adevărat învaţă alte femei cum sa fie soţii şi mame înţelepte, după Scriptura (Tit 2:4, 2 Timotei 1:5) şi cum pot avea o influenţa ziditoare în casele lor (Proverbe 14:1, 24:3,4).
ii. femeile sunt în general mai comunicative şi formează mai uşor relaţii de prietenie cu alte femei – ele reprezintă un potenţial considerabil pentru evanghelizare, daca sunt instruite şi încurajate la aceasta.

Femeile sunt dedicate rugăciunii. Atât pastorii, comitetul şi misionarii, cat şi lucrarea în general a bisericii locale, aflata într-o continua diversificare, necesita susţinere sistematica şi organizata în rugăciune – atât la nivelul bisericii locale, cat şi la nivel de comunitate. În acest context grupurile şi lanţurile de rugăciune ale femeilor pot juca un rol semnificativ.

Scopul lucrarii cu femeile
Încurajarea femeilor în umblarea lor cu Hristos, asigurarea creşterii lor în cunoaşterea şi aplicarea Cuvântului şi în rugăciune prin ucenicie şi mentorare (Efeseni 3:16-19, Coloseni 1:9-12), pentru a deveni adevărate mame spirituale, modele pentru noua generaţie.

Crearea unui cadru la nivel de biserica şi comunitate în care femeile de toate vârstele să poata fi implicate în mod eficient în lucrare, în conformitate cu chemarea şi darurile pe care le au, sub autoritatea conducerii bisericii /comunităţii.

Oferirea de oportunităţi femeilor pentru a-şi putea descoperi şi exercita darurile în slujirea altora (1 Corinteni 12:7, Efeseni 4:12-13), în scopul zidirii bisericii şi extinderii împărăţiei.

Promovarea dragostei şi unităţii creştine între femeile din bisericile baptiste din comunitate, prin crearea de oportunităţi pentru părtăşie, instruire şi cooperare în lucrare prin menţinerea comunicării şi colaborării între biserici.

Încurajarea şi susţinerea implicării femeilor în lucrarea de misiune.

Principii teologice care staula baza slujirii crestine
Slujirea creştină nu este o formă de activism religios, ci un mod de viaţă modelat după exemplul dat de Domnul Isus Hristos. Pentru toţi ucenicii şi ucenicele Domnului, singurul mod de slujire este cel al jertfirii se sine, adoptat de Mântuitorul – calea crucii. De fapt, de la primele pagini ale Scripturii, pe întreg parcursul ei şi până la ultimele file, în mod consistent, acesta este modelul pe care-l întâlnim – înălţarea, triumful, vin doar în urma zdrobirii, a suferinţei şi a crucii:
• În „protoevanghelia” din Geneza 3:15 – sămânţa femeii (adică Hristos) va zdrobi capul şarpelui, dar acesta „îi va zdrobi călcâiul”;
• Isaia 53:10-12 detaliază în mod de-a dreptul dramatic planul de mântuire, subliniind acelaşi principiu;
• Ioan Botezătorul, precursorul Domnului Isus, este cel care încheie şirul lung al profeţilor Vechiului Testament care L-au slujit pe Dumnezeu în smerenie şi au plătit preţul suferinţei pentru lucrarea făcută (Matei 11:11a,13);
• Modelul Hristic este unul al slujirii şi al crucii (Matei 20:26-28; Ioan 13:3-6) şi aceasta este calea pe care El le cere urmaşilor Săi să o adopte (Matei 10:38, 16:24; Marcu 10:21; Luca 9:23, 14:24);
• Apostolul Pavel şi Evrei prezintă aceeaşi perspectivă (Galateni 2:20, 6:14; Filipeni 2:5-11; Evrei 12:2). Discursul cel mai triumfalist al lui Pavel, în care vorbeşte despre a fi „mai mult decât biruitori”, nu se referă la un context de eficienţă maximă şi/sau prosperitate înfloritoare în viaţă şi lucrare, ci unul de strâmtorare, prigoană şi suferinţă, în care urmaşii Domnului Isus erau „daţi la moarte toată ziua… socotiţi ca nişte oi de tăiat” (Romani 8:35-39);
• În Apocalipsa, Cel vrednic de toată slava împreună cu Tatăl, singurul care a putut să ia cartea şi să-i rupă peceţile, este Mielul cel junghiat (Apoc. 5:6-9).

O astfel de perspectivă nu lasă loc nici unei atitudini privitoare la lucrare caracterizate de un triumfalism plin de condescendenţă şi infatuare, nici unei abordări a slujirii prin prisma succesului răsunător şi a eficienţei manageriale. Din perspectiva crucii, acestea apar în adevărata lor lumină, ca simple încercări omeneşti, palide şi distorsionate, de a înlocui majestatea umblării în smerenie pe urmele lui Hristos cu surogate ieftine, cu kitsch-uri „moderne”, fie ele bazate pe structuri şi filozofii sofisticate, menite să impresioneze.

Esenţa lucrării creştine rămâne, de-a lungul veacurilor, indiferent de contextul social sau cultural în care ne găsim, aceeaşi cu cea descrisă de Pavel în Coloseni 1:27b-29 . Prin prisma unei asemenea abordări şi decurgând din ea, vă propun să delimităm câteva principii directoare cărora să se subscrie lucrarea pe care o facem şi la care să aderăm cu toate:
1. Lucrăm împreună pentru a zidi Împărăţia lui Dumnezeu, nu pentru a ne promova propria persoană, „lucrare” sau organizaţie.
2. Facem lucrarea, ne trăim viaţa şi stabilim relaţii cu cei din jur bazate pe harul Domnului, nu subscriind unei atitudini caracterizate de legalism sau libertinaj.
3. Lucrarea pe care o facem este una de slujire în autoritatea pe care ne-o dă Dumnezeu prin Duhul Sfânt, în supunere faţă de conducerea bisericii/comunităţii şi nu urmărim puterea/influenţa conferită de o anumită poziţie.
4. Ne dedicăm lucrului în echipă, încurajându-ne şi sprijinindu-ne unele pe altele, fiecare contribuind la propăşirea lucrării cu darurile pe care le are. Nu face nimeni lucrarea de una singură, în izolare.
5. Ne rugăm şi lucrăm împreună pentru a asigura consolidarea şi dezvoltarea/creşterea lucrării. Facem din aceasta un scop pe care-l urmărim cu consecvenţă, nu ne mulţumim cu o creştere accidentală/la voia întâmplării.

Domnul să ne ajute aşa să trăim şi să slujim!

Gina Bulica