Scriu de la masa din bucătărie. În fața mea este un catalog Avon al Geaninei, pe care scrie mare: ” A sosit vremea cadourilor!” La stânga acestui anunț se vede familia perfectă, de găsit în toate reclamele, dar niciodată în viața reală. El are barbă și pantaloni roșii, ca mulți din flăcăii de azi. Ea e blondă și slabă. Zâmbesc cu încântare și au trei copii. Tatăl și unul dintre copii sunt cu mâinile pe un pom de Crăciun pe care îl vor duce în casă. În interior, produse interesante, n-am ce zice…chiar mă tentează câteva!
Mă întreb totuși: nu e cam devreme? De ce insistăm să începem Crăciunul cu câteva luni înainte? (Un magazin de la noi din zonă a început să vândă moși de ciocolată pe la mijlocul lui Octombrie, aproape că puteai să mergi încă la plajă pe vremea de atunci!)
Se pare că luminițele de Crăciun exercită o atracție irezistibilă pentru viețile noastre cenușii. Înotăm zilnic într-o pastă gri deconsistența și gustului albușului de ou. (vezi Iov) Privim, ca personajul lui Rebreanu, cu ochii însetați la luminițele din noaptea Întrupării și încercăm să aducem ceva lumină pentru zilele gri de acum.
Doar că nu știm cum să o facem. Comercianții vor exploata din nou setea noastră de lumină și speranță, iar galbenii de la casele de marcat ale hypermarketurilor vor zăngăni cu voioșie. NU! Soluția nu stă în crearea atmosferei magice de sărbători în Octombrie sau Noiembrie. În aducerea pomului, a omului bătrân (Moșu) și nici a animalului sortit pieirii an de an. Soluția este aducerea Omului. A Omului cu literă mare. A Omului-Dumnezeu. Nu în aducerea luminițelor, ci a Luminii. Lumina care strălucește nu doar în Decembrie, ci din veșnicie în veșnicie. Isus Hristos, Lumina Lumii!
Mai multe articole de Valentin Făt la: https://valentinfat.wordpress.com/
Sursă poză: http://www.whatsupfagans.com/2011/11/christmas-needs-to-wait/