ZIUA SFÂNTULUI ANDREI, ZIUA NAȚIONALĂ DE MULȚUMIRE A ROMÂNIEI

samy-tutac2Lansez astăzi din nou, de ziua Sfântului Apostol Andrei, provocarea de a ne uni eforturile pentru legiferarea acestei zile importante pentru poporul român, ca zi națională de mulțumire. De ce tocmai ziua Sfântului Andrei? Mai întâi, pentru că Tradiția Bisericii spune că Andrei a vestit Evanghelia mântuirii prin Cristos în Dobrogea. Dacă este așa, atunci responsabilitatea noastră de a vesti Evanghelia este imensă. Urmând exemplul Sfântului Andrei avem datoria de a-i aduce la Cristos pe cei din neamul nostru, dar și pe aceia la care ne trimite Cristos. Dar mai este ceva.

Dacă Dumnezeu ne-a făcut harul să primim Evanghelia de la unul din apostolii Domnului, avem motive în plus, față de alte națiuni, să celebrăm, în fiecare an, o zi națională de mulțumire.

Un al doilea motiv pentru care susțin această inițiativă are legătură cu faptul că următoarea zi este 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Consider providențial faptul că cele două zile urmează una după cealaltă. De Ziua Sfântului Andrei, să ne întoarcem cu fața către Dumnezeu, mulțumindu-i pentru toate binecuvântările primite și recunoscând autoritatea Lui peste națiunea noastră. Iar de 1 Decembrie să ne bucurăm de modul minunat în care Dumnezeu a vegheat la formarea națiunii noastre.

Un al treilea motiv este de ordin practic. Deja această zi de 30 Noiembrie este o sărbătoare națională și o zi liberă. Tot ce ar mai trebui ar fi adăugarea acestei dimensiuni a mulțumirii. Sper ca Bisericile din România să susțină această inițiativă, iar parlamentarii creștini să inițieze un proiect legislativ în acest sens. Chiar dacă mersul societății europene este în direcția îndepărtării de Dumnezeu, România ar putea fi o națiune sub autoritatea lui Dumnezeu.

Pastor Samy Tuțac